Interpretarea teoretica a obedientei
In pofida lipsei de apetenta pentru teoretizare, Milgram s-a vazut silit, la mijlocul deceniului opt, sa propuna o teorie coerenta asupra obedientei.
Cercetarile sale devenisera arhicunoscute, si au avut un ecou nemaipomenit in lumea nestiintifica, incat nu exageram daca apreciem ca, pozitia sa de clasic in viata l-a silit pe psihologul american, sa publice cartea Obedience to authority : An experimental view, si sa inalte o constructie teoretica, pe temelia imensului volum de date empirice de care dispunea.
Oarecum surprinzator, el isi incepe expunerea facand apel la Teoria evolutionista.
Milgram anticipeaza astfel, dezvoltarile teoretice din anii ’90, cand Psihologia sociala a inceput sa se intereseze de evolutia structurilor comportamentale ( vezi, de exemplu, Buss, 1997 ).
Oamenii nu traiesc izolati, ci in grupuri ierarhizate, iar ierarhia ( termenul are o legatura directa cu ideea de autoritate ) reprezinta un factor esential al supravietuirii.
Treptat, in decursul sutelor de generatii, comportamentele care nu corespundeau functionarii ierarhice a grupurilor, au fost eliminate.
Organizarea sociala stabila, care ii permite grupului sa se dezvolte, nu se poate obtine decat prin acceptarea de catre membri, a statutului care le-a fost repartizat.
Pentru acest punct de vedere evolutionist, “ este important ca omul a devenit un organism capabil sa functioneze in interiorul ierarhiilor “ ( Milgram, 1974 b, p. 157 ).
Continuand sa ne surprinda ( dar confirmandu-si vocatia interdisciplinara ), Milgram aduce in discutie cateva principii ale ciberneticii.
Potrivit fondatorilor acestei stiinte, pentru ca un automat independent, sa poata fi integrat intr-o structura ierarhica, este necesar sa i se suspende controlul propriu, in favoarea controlului exercitat asupra sa, de un coordonator. Iata, asadar, pregatit terenul pentru lansarea termenului funciar, al analizei obedientei : starea agentica.
“ Ierarhiile, scrie Milgram, nu se pot perpetua, decat daca elementele care le compun, sufera o modificare interna “ ( Milgram, 1974, p. 165 ). Starea agentica este tocmai aceasta modificare.
Autorul distinge doua moduri fundamentale, de functionare a fiintei umane : ( 1 ) modul independent ( sau modul autonom ), in care individul desfasoara comportamente, in vederea satisfacerii nevoilor lui interne, si ( 2 ) modul sistematic, in care el devine o componenta a unei structuri organizationale.
Desigur, obedienta si fundamentul ei psihologic, starea agentica, sunt legate de cel de-al doilea mod. Individul inserat intr-o structura de autoritate ( deci avand o functionare sistematica ) se afla intr-o stare agentica.
Prima descriere a acesteia, pe care o furnizeaza autorul, este de natura fenomenologica : “ Individul este intr-o stare agentica atunci cand, intr-o situatie sociala data, se defineste in asa fel incat, el accepta controlul total al unei persoane care poseda un statut mai inalt. In acest caz, el nu se mai considera responsabil de actele lui. El se vede pe sine, ca un instrument menit sa duca la indeplinire ordinele altuia “ ( Milgram, 1974 b, p. 167 ). Nu putem trece peste aceste fraze, fara sa remarcam asemanarea cu ideile lui John Turner ( 1981 ) despre activarea contextuala, a diferitelor conceptii despre sine. La baza starii agentice se afla, asadar, o operatie de autodefinire.
Asupra lipsei de responsabilitate pentru propriile comportamente, pe care o implica aceasta stare, vom reveni.
In afara acestui aspect, Milgram considera ca, starea agentica se caracterizeaza ( 1 ) prin “ sintonizare “ ( subiectul recepteaza foarte bine toate mesajele autoritatii ), ( 2 ) prin acceptarea de catre subiect, a definitiei actiunii furnizate de autoritatea legitima, si ( 3 ) prin faptul ca, actul nu are impact asupra imaginii de sine ( subiectul nu percepe niciun raport intre el si actiunea pe care o desfasoara ).
Starea agentica este o schimbare cognitiva, este o “ diferenta de atitudine “. Este, in mod esential, o stare mintala, o dispozitie propice actelor de obedienta.
Milgram insista asupra acestor nuante : starea agentica este organizarea mintala care amplifica probabilitatea obedientei, iar obedienta corespunde aspectului comportamental al acestei stari.
In optica autorului, o mare importanta o are distinctia dintre conditiile ( 1 ) ce determina intrarea individului in starea agentica, si conditiile ( 2 ) care il mentin in aceasta stare.
( 1 ) In interiorul primei categorii, sunt incluse ( a ) conditiile generale ( familia, cadrul institutional si recompensele aplicate pentru conduitele obediente ), si ( b ) conditiile imediate.
( b ) Acestea din urma se refera la :
1. perceptia unei autoritati legitime ( o persoana care ocupa o pozitie mai inalta, sau careia subiectul ii recunoaste dreptul de a comanda intr-o situatie specifica ),
2. relatia directa intre subiect si autoritate,
3. coordonarea intre ordinele si functia autoritatii ( autoritatea nu poate da orice fel de ordine, ci numai pe acelea care au legatura cu functia ei ; in experimentul lui Milgram, cercetatorul da comenzi pertinente in laboratorul psihologic ),
4. precum si ceea ce autorul numeste ideologie dominanta ( daca experimentul s-ar fi desfasurat in insula Trobriand, cu subiecti bastinasi, cu siguranta ca subiectii bastinasi nu ar fi ascultat de ordinele experimentatorului, caci un astfel de personaj nu are semnificatie in aceasta cultura ; s-ar fi dovedit, dimpotriva, obedienti in fata vraciului, sau a preotului tribului ).
O observatie efectuata de autor, inca de la primele demersuri experimentale, este aceea referitoare la dificultatea subiectilor, de a opri administrarea de socuri, in ciuda faptului ca protesteaza verbal si argumenteaza in fata experimentatorului, in favoarea incheierii cercetarii.
“ Ei dezvaluie o curioasa disociere intre cuvant si actiune. Desi la nivelul verbal au rezolvat conflictul, actiunile lor sunt in deplin acord cu ordinele experimentatorului “ ( Milgram, 1965, p. 63 ).
( 2 ) Factorii de mentinere ( binding factors ), pe care ii analizeaza Milgram in cartea din anul 1974, se refera tocmai la fortele care il impiedica pe subiect sa isi paraseasca rolul care i-a fost atribuit.
( 1/ ) Primul dintre acesti factori se numeste “ continuitatea actiunii “. “ Pe masura ce creste intensitatea socurilor, subiectul trebuie sa isi justifice comportamentul in fata lui insusi ; o modalitate de a o face, este aceea de a merge pana la capat ( ... ). Faptul de a continua, ii creeaza iluzia ca, ceea ce a facut deja, este bine “ ( Milgram, 1974 b, p. 186 ). Desigur, poate fi invocata aici ideea de disonanta cognitiva, si Milgram o face, fara sa insiste insa.
Steven Gilbert a revenit, intr-un articol din anul 1981, asupra acestui aspect, punand in mare masura efectul Milgram, pe seama seriei gradate de socuri.
Pentru acest autor, metoda lui Milgram are meritul de a “ ocoli o unica, explicita confruntare de valori “ ( Gilbert, 1981, p. 691 ) intre subiectul inclinat sa arate independenta, si experimentator.
Gilbert ne indeamna sa ne imaginam, ce s-ar intampla daca subiectilor lui Milgram li s-ar cere, de la bun inceput, sa aplice un singur soc puternic de 450 de Volti ? ?
Este foarte probabil ca, in acest caz, obedienta sa scada drastic, caci ea ar presupune un act contra-atitudinal clar si pregnant. Gilbert gaseste, pe buna dreptate, mari asemanari intre procedura lui Milgram de inducere a obedientei, si tehnica piciorului in usa, expusa de Freedman si Fraser ( 1966 ; vezi sectiunea urmatoare a volumului ).
Subiectii autorilor pomeniti se arata foarte putin complezenti, daca sunt confruntati de la inceput cu cererea mare, dar ei ii dau curs, atunci cand ea este precedata de o cerere, care implica mai putin efort ( o cerere mai “ mica “ ).
( 2/ ) Pentru a expune cel de-al doilea factor de mentinere, Milgram a facut apel la Erwin Goffman, unul dintre autorii pentru care el a nutrit o constanta admiratie. Celebrul sociolog a sustinut ca, in orice situatie sociala, se negociaza un consens operatoriu intre participanti, si ca, o data stabilita de comun acord, aceasta definitie a situatiei, ea nu mai poate fi contestata. In situatia tip Milgram, refuzul subiectului de a asculta ordinele experimentatorului, ar insemna incalcarea regulii de interactiune decise de ambii actori. Pentru subiect, a opri seria de pedepse aplicate elevului, echivaleaza cu negarea statutului experimentatorului.
( 3/ ) In sfarsit, intre factorii de mentinere a starii agentice, autorul american socoteste si anxietatea subiectului. Aceasta, sub forma unei nelinisti, si a unei frici de necunoscut, il impiedica sa infrunte autoritatea.
In legatura cu starea agentica, Milgram afirma raspicat : “ Cititorul nu trebuie sa vada in aceasta expresie, o terminologie pe care i-o impun in mod arbitrar, ci cheia de bolta a analizei mele “ ( Milgram, 1974 b, p. 167 ).
Vom cerceta, in capitolul urmator, suportul empiric de care se bucura acest concept.
- va continua –
( extras din Psihologia influentei sociale, prof.univ.dr.Stefan Boncu, Univ. Al.I. Cuza, Ed. Polirom, Iasi, 2002 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu