“ M-am gandit mult in noaptea asta daca sa renunt sau nu la capitolul Giulia, care e atat de lung. Dar altfel, cum as putea arata ca, pe cai cu totul diferite, am ajuns sa inteleg ca Jacquot si Octav aveau dreptate, ca atmosfera irespirabila din casa batranei Carian o voi gasi oriunde m-as duce, oricat as fugi, ca ramanand in cercul aceleiasi lumi voi da de acelasi noroi ?
Era o zi invadata de soare. Ramasesem in urma cu Gian. Fiecare cu gandurile lui. Roger, bine dispus, declama :
- Car j’ai vécu de vous attendre et mon coeur n’était que vos pas ... ( « Caci am trait numai ca sa te astept si in inima mea bateau pasii tai .... « , vers din Victor Hugo )
Imi aminteam de conferinta lui Stefan despre Victor Hugo. Probabil ca Gian se gandea la Lisandra.
- S-a intrunit la Valencia Congresul international al scriitorilor antifascisti ca sa aduca Spaniei republicane adeziunea lor. Romain Rolland a trimis congresului un mesaj.
- Cat o sa mai marsaluim asa ? intreba Marta, care cand nu tinea blocnotesul pe genunchi se plictisea.
Giulia era hotarata sa se inapoieze la Davos, chiar in dupa-amiaza aceea. Mi se parea mult mai frumoasa decat in fotografiile care impodobeau peretii din odaia lui Gian. Curajoasa, independenta, parea ca stie foarte bine ce vrea. Si grozav mi-ar fi placut sa seman cu ea !
- Daca pleci, Giulia, ne pierdem iar pofta de mancare si – ceea ce e mai grav – simtul umorului, spuse Roger. Parisul va deveni marunt, apasator, insuportabil. Si in loc sa declamam versuri din papa Hugo, vom discuta despre interventie si neinterventie ! Draci !
Gian imi arata hotelul ducelui de Guise, cu gradina suspendata.
- Se mai vede anul : 1670.
- Ce timpuri ! ofta Roger.
- Ce timpuri ? il repezi Gian. Gandeste-te daca ai fi trait atunci, ai fi avut eczema din cauza murdariei, ai fi avut paduchi sub peruca ...
- M-as fi scarpinat toata ziua cu andrele de aur si nu m-as fi plictisit.
- Asta daca ai fi avut norocul sa faci parte din Curtea lui Ludovic al XIV-lea, daca ai fi avut, cu alte cuvinte, cinstea sa-i aduci dimineata sticla cu apa de colonie, si seara sa-i pregatesti oala de noapte.
- Esti trivial, Gian.
Si scotandu-si din buzunarul de sus al hainei batista de olanda, alba, scrobita, gest care devenise un tic, Roger, isi sterse ochelarii.
- Dar ai fi putut sa fii un meserias amarat sau un taran iobag, continua Gian.
- Mai ramane sa-mi tii un discurs despre exploatarea din epoca feudala ca sa ajungi la exploatarea capitalista. Jacquot n-a pierdut vremea cu tine ...
Giulia se opri in loc si, cu vadita emotie :
- Ce mai face Jacquot ? M-am gandit mult la el in ultima vreme. Si schimband vorba : Despre ce scrii, Mirona ?
- Deocamdata incercari.
- E modesta, spuse Gian, si muncitoare, perseverenta. Tu esti ca artificiile de pe pomul de Craciun, Giulia. Cum le dai un chibrit, se aprind, stralucesc o clipa si se sting.
- De ce simti nevoia sa ma pui in inferioritate, Gian ? Cand eram mica n-auzeam decat dragalasenii de astea : gat de barza, labe de gasca ....
- Toti fratii sunt gelosi pe surorile lor, facu Roger, competent.
- Mai lasa psihanaliza, Roger.
- Imi bagasesi in cap ca am mainile prea mari si o gura cat o sura ...
- Cand ai venit de la Berlin n-aveai niciun chichirez.
- Eram timida.
- Nu se poate spune ca nu ti-a trecut timiditatea, o necaji Gian.
- Si ca nu va aveti ca fratii, surase Marta.
- Cum aratai cand erai mica ? ma intreba Giulia.
- Mi se spunea tataroaica si ma credeam pocita.
Giulia ma privi cu interes.
- Si acum ce crezi ?
- M-am invatat cu mine.
- Sa schimbam subiectul si sa facem un progeam, propuse Marta.
- Eu plec la Davos. La 6,40 trebuie sa fiu in gara, declara Giulia.
- Asta in niciun caz, protestaram in cor.
- Daca e vorba numai de o periuta de dinti, n-avea grija, ti-am pregatit eu peria de parchet, nou-nouta, neintrebuintata, o tachina Gian.
Radeam acum, bine dispusi. In soare sclipeau dintii, intr-adevar prea mari, dar luciosi si expresivi ai Giuliei.
[ ... ]
- La ce te gandesti, Mirona ? ma intreba Gian.
- Iata un titlu de roman : “ La ce se gandeste Mirona « , zambi Giulia.
- La un program distractiv, facu Marta plictisita. Am auzit ca soldatii obositi ajung sa doarma marsaluind, dar eu nu pot sa desenez mergand. Asa ca hotarati-va.
- Eu o sa aduc un TSF, spuse Gian.
- Un aparat de radio ? Ar fi grozav, dar de unde ? am intrebat.
- Mi-l aduce acasa proprietarul magazinului de radio, domnul Jupien. Mi-a propus chiar el sa mi-l dea de incercare pentru o saptamana. Ei bine, voi accepta “ sa-l incerc “.
Eram cu totii incantati.
- Jupien ? Unde am mai auzit numele asta ? intreba Giulia.
- Proust se duce sa-si faca serviciul militar si il intalneste pe Charlus, care e foarte preocupat de Jupien, vizitiul, ii raspunse Roger.
- O lume de perversi, snobi si parveniti, facu Gian.
- Cine mai bine decat Proust a descris inalta societate franceza ?
- De acord. Dar un scriitor de masura lui Proust trebuia sa arate si partea adevarata, sanatoasa a Frantei. Cum adica, Franta e Le Côté de Guermantes ( nobilimea ), Franta sunt Verdurenii ? Numai atat ? Totusi, romanul are saisprezece volume ...
Iar Roger, iesindu-si din fire :
- Asculta, Gian, atata vreme cat erai un socialist moderat erai suportabil, dar vad ca ai luat-o razna.
- Incep sa cred ca nu mai e timpul sa fim moderati ...
- Te priveste. Azi o sarbatorim pe Giulia, si atat ajunge. Unde am ramas si incotro pornim ?
- La monsieur Jupien, cel cu aparatul de radio. Trecem pe acolo si-i spun sa mi-l trimita pe cel mai bun. Sa vedeti cum vine sa mi-l instaleze, cum ni-l lasa doua saptamani “ de proba “.
- Excelenta idee, bravo, Gian ! se bucura Marta. Vom dansa doua saptamani, daca ramane Giulia.
- Imposibil.
- Impossible n’est pas français ... ( Imposibil nu-i un cuvant frantuzesc .... ) « .
( extras din romanul « Cartea Mironei « , de Cella Serghi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu