“ [ ... ] iunie, 1944
Pe marginile hartiei albastre care camufleaza ferestrele strabate lumina faramitata.
Cate zile sunt de cand m-am intors de la tara ? Cate nopti de cand scriu ? De ce-mi vine atat de greu sa povestesc ce s-a intamplat a doua zi ?
Lumina se strange din ce in ce mai mult si arginteaza marginile ferestrelor mele. Soarele intra pe sub usa terasei, ca in dimineata aceea cand m-am trezit intr-o casa straina, la tara.
Eliza nu era nicaieri. Nici femeia care strangea rufele de pe franghie cu o zi mai inainte nu aparea. Usile erau deschise, vraiste. Una spre bucatarie, alta spre salita care dadea in pridvor. Peste tot – presuri facute din petice vechi, colorate. In bucatarie am gasit langa lighean o caldare cu apa. Ceasul desteptator, pe lavita, arata ora zece. Cum de dormisem atat ? Parca niciodata nu ma odihnisem mai bine. Dupa ce m-am spalat, mi-am scos din valiza tot ce-mi trebuia ca sa ma schimb, ezitand intre mai multe rochii, ceea ce nu mi se intamplase de mult. In cele din urma, m-am imbracat cu o fusta ecosez si o jacheta de lana alba, cu maneci lungi. Ii eram recunoscatoare lui Stefan ca m-a lasat sa ma odihnesc si cautam sa-mi amintesc de ce se facuse vinovat. La urma urmei, tinuse sa ma aiba aproape de el si sa ma stie cat mai departe de primejdia bombardamentelor. Stia ca am nevoie de liniste, ca vreau sa scriu. Tot ce s-a intamplat mai tarziu – vizita mea la conac, intalnirea cu Madeleine – ar fi putut fi evitate daca as fi sosit cu o zi inainte. Oare daca Stefan nu ar fi fost convins ca Madeleine pleaca sau daca s-ar fi complacut in atmosfera de la conac ar fi staruit atat de mult sa viu ? Nu-l judecasem, din cauza oboselii, cu rea-vointa, pripit ? Nu era prea aspra Eliza ? Unde era acum si de ce nu aparea gazda mea ? Imi aminteam vag o femeie grasa strangand rufele de pe franghie. Iar seara, cand Eliza imi turna apa sa ma spal, am auzit-o sforaind pe cerdac. Se vede ca Paraschiva, sau tata Chiva, cum ii spunea Eliza, s-a sculat cand eu am adormit. Va trebui sa ma obisnuiesc sa scriu ziua. Va trebui sa intru in casele oamenilor sa-i cunosc mai bine, sa le castig increderea. Nu-mi parea rau ca venisem. Voi incepe un nou capitol : O calatorie in timp de razboi. Fana are sa astepte pana ce voi fi in stare sa reconstitui scrisoarea strabunicului Miron. Se pare ca tatal lui a fost taran. Tocmai aceasta obarsie voiau s-o ascunda matusile mele si cine stie ce mai aveau de ascuns ... Dar de ce nu vine Stefan ? Trebuie sa fiu intelegatoare, am sa astept cu rabdare. Acum suntem aproape, dintr-o clipa intr-alta o sa apara. Si razboiul o sa se termine foarte curand. Frontul e la Iasi. Mult nu mai poate sa dureze. Bombardamentele grabesc sfarsitul. De ce se uita omul acela la mine asa ? ... Cum asa ? ... Fara ironie, fara rautate. Parca m-ar fi intrebat : “ Ce cauti aici ? “ Cand am sa-l vad am sa-i spun : “ Am venit ca atatia altii ... in dispersare ... “ Ce straniu suna “ dispersare “ ! Poate fiindca evoca mizerie, distrugeri, spaima, razboi ... Mi se pare urat.
Cand am iesit in curte, pe franghie atarna o bluza cu patratele albastre si albe. Bluza Elizei, Se vede ca apucase sa o spele dis-de-dimineata. Dar de ce era curtea atat de pustie ? Nici un caine, nici o pisica ... Doua rate se balaceau in baltoaca din jurul albiei. Un pled mitos era intins in plin soare langa cerdac. Si parca ma invita. Pe cerul albastru, senin, un singur nor – in forma unui crocodil cu botul cascat ... M-am surprins leganandu-ma cu genunchii in brate, cu ochii pe cer, cum se legana Fana. Crocodilul se lungea. Avea acum un cap de tap. Nu l-am vazut pe Stefan intrand pe poarta. Cand i-am simtit prezenta, era la doi pasi.
- Nu te misca ...
Si, tragandu-si o ladita care-i statea in drum, s-a asezat langa mine.
- Niciodata n-ai fost atat de frumoasa ... Nici nu indraznesc sa te ating, dragule drag.
Ma privea grav.
- Iarta-ma ca nu m-am intors aseara.
Ma uitam in ochii lui cu o incredere pe care eram sigura ca nimic n-o mai poate clinti. Mi-a luat mainile si mi le-a sarutat.
- Nu stiu cum sa incep, Mirona ... Nu ma asteptam sa te gasesc atat de linistita, atat de senina. Nu ma indur sa tulbur linistea asta. Si totusi, trebuie sa-ti spun. Noaptea asta Madeleine ...
I-am pus mana pe buze, am ras.
- Sa nu-mi spui ca noaptea asta Madeleine a avut un copil !
- Mirona, dragule drag ...
M-am asezat in bratele lui.
- O data, intr-o scrisoare, mi-ai scris ca opt milioane patru sute de mii si una sarutari e prea putin ... Tii minte ?
- Nu am uitat nimic ...
- Ce s-a intamplat, Stefan ?
- Madeleine a avut o criza de nervi.
Stefan s-a ridicat in picioare. Era nervos, agitat.
- Cumnatul meu se intereseaza daca ai autorizatie de calatorie si bon de rechizitie. Nu stiu daca e o coincidenta sau nu, dar Paraschiva a fost chemata sa dea relatii .... Nu, nu despre tine. Despre Eliza. Din fericire, Eliza are toate actele in regula. Si ai vazut cum arata ? Daca si Eliza poate sa fie suspecta ! Din pacate, nu stiu ce si-a gasit sa plece tocmai azi. Se pare ca a avut o ocazie, o masina, care se ducea la Craiova. Probabil ca avea nevoie de medicamente ... Dar azi totul pare suspect. Si masina, si ocazia, si medicamentele. Vasile zace cu 39 de grade. Si asta e suspect. Cumnatul meu pretinde ca purtarea taranilor – care ascund tot si nu mai vor sa dea nimic – si manifestele care s-au gasit ar justifica cercetarile cele mai severe. Fiindca s-au gasit ! Uite ! – si Stefan scoase din buzunar o hartie impaturita. Citeste !
Pe manifest aparea o singura data : Ajunge. Dar in mintea mea cuvantul se repeta de zeci de ori. Parca era scris cu litere mari, luminoase. AJUNGE !
AJUNGE ! AM PIERDUT UN MILION DE OAMENI ; MORTI, RANITI SI DISPARUTI. INTREG AVUTUL TARII A FOST JEFUIT. POPOR ROMAN, PARASESTE RAZBOIUL CRIMINAL ! SALVEAZA-TE ! INTOARCE ARMELE IMPOTRIVA LOR !
- Se pare ca sunt comunisti in sat, ca sunt arme ascunse. Paraschiva, intrebata pe cine mai gazduieste, a raspuns ca pe o ruda a mea. Ca nu stie nici cum te cheama. Tot ce stie e ca ti s-a facut rau tocmai cand treceam pe la ea, ca am intrat sa-ti dau un pahar cu apa si n-ai mai fost in stare sa pleci. De unde sa stie daca ai bon de rechizitie sau autorizatie de calatorie ? Din pacate, s-a fastacit cand a venit vorba de bagaje. A recunoscut ca ai doua valize. Cum de nu m-am gandit ca ai nevoie de bon de rechizitie, de autorizatie de calatorie, dragule drag ? ! Ce vremuri traim ! Toata lumea mi-a sarit in cap : ca nu trebuie sa te pun pe drumuri. De ce nu spui nimic, Mirona ? Iarta-ma ! Sunt vinovat. Poate ca am fost usuratec. Dar te iubesc. Daca ai sti ce frumoasa mi-ai aparut in soare ! Spune-mi, ce-i de facut ? Cumnatul meu parca-i turbat. Vreau sa ma duc la Comandamentul Militar. Nu suport gandul ca ai putea fi chemata, intrebata, cercetata.
- N-as vrea sa i se intample vreun rau Paraschivei din pricina mea ... Nici Elizei.
- N-am grija lor. Vreau sa stiu ce facem noi. Ce-i de facut ?
Abia acum incepeam sa ma dezmeticesc, sa inteleg. Treizeci de ore de drum ... Mi se parea ca Eliza imi sopteste : “ Nu merita ! “
- Plec, am spus cu o liniste care ne-a uimit pe amandoi deopotriva.
- Nu ... Nu ... protesta Stefan, dar intr-un fel care ma facea sa cred ca totusi se gandise la asta.
- Ce trenuri sunt ? Care e primul tren ? As vrea sa ma conduci la gara. Te rog, Stefan, cheama pe cineva sa-mi duca bagajele. Pe urma vezi ce poti sa faci pentru Paraschiva. Ai grija si de Eliza. S-a purtat foarte bine cu mine. Te rog sa n-o lasi.
Abia imi stapaneam lacrimile.
- Mirona, dragule drag ! Nici nu te-am intrebat cum te simti. Cum ai dormit ? Eu n-am dormit toata noaptea ... Nu stii cat de ingrijorat am fost si ce furtuna s-a dezlantuit la noi in casa. Dar cand am ajuns aici, mi-ai aparut atat de odihnita, atat de frumoasa ... Nu, nu vreau sa pleci, dragule drag. Nu vreau sa te las. Nu ne putem desparti asa ... Mai asteapta, ma duc pana acasa sa vad ce se mai intampla. Nu stiu daca toate astea n-au fost puse la cale de catre cumnatul meu. Ce vrei, tine cu sora-sa. Madeleine e geloasa. De ce sa-ti ascund ? Valizele ei erau pregatite, trebuia sa plece demult si a tot amanat. Spera sa nu vii. Credea ca n-o sa ai curajul sa pornesti la drum. In sfarsit, ai inteles, dragule drag ... Dar cred ca totul se poate aranja. Cumnatul meu e in cele mai bune relatii cu cei de la Comandamentul Militar. Un singur cuvant al lui, si ai putea sa stai fara grija ...
- Un singur cuvant al lui ma poate trimite intr-un lagar, Stefan, iti dai seama ?
- Da. Altfel, nici n-as concepe plecarea ta.
- Cand gasesc un tren spre Bucuresti ? Primul tren.
- De ce primul ? Asteapta.
A vrut sa ma ia in brate. M-am ferit ca in tren de ofiterul de jandarmi. Mi se parea strain, ma dezgusta mai mult decat Andrei. Il cunosteam mai bine. In sfarsit, il cunosteam ! Poate ca a trebuit sa fac drumul asta ca sa-l vad asa cum il vedeau Eliza, Vasile, satul intreg.
- La miezul noptii mai este un tren. Sau poate maine dimineata. Nici nu te-am luat in brate, Mirona ...
Mi-am strans pumnii, varandu-mi unghiile in palme.
- Vreau sa plec cu primul tren. Cheama pe cineva sa-mi ia geamantanele. Te rog !
- Mirona, sunt dezolat.
Stefan era dezolat ! Si eu nu puteam sa fac nimic pentru el. Nu puteam nici sa plang, nici sa rad. De ce nu puteam sa rad in hohote ? ! De ce nu puteam sa trag palme acestui obraz, care palme cerea ?
Costica, iesind ca din pamant, venea spre noi intr-un suflet. Poate ca-l insotise pe Stefan si asteptase anume sa ma duca la gara. Am intrat in casa sa-mi strang putinele lucruri pe care le scosesem si sa-mi inchid valizele. Eram sigura acum ca hotararea lui Stefan fusese luata inainte de a sta de vorba cu mine.
Cand am iesit in curte, nu era nimeni. Am ramas in picioare si am privit in jurul meu. Franghia pe care atarna bluza cu patratele albastre, casa proaspat spoita si stramba ca intr-un desen animat, cateva ghivece de muscata pe prispa si o mica vita-de-vie in fund, doua rate ...
As fi vrut sa nu uit nimic din tot ce ma inconjura, sa stiu ca nu i se poate intampla nimic rau Elizei, nici lui Vasile, nici Paraschivei, ca n-am facut rau nimanui.
Cand a venit Stefan cu trasura, asteptam cu valizele in poarta. Nu stiu de unde luasem forta sa le duc singura.
Stefan era exuberant, vesel, ca un sportiv dupa un meci castigat.
- Mirona, dragule drag ... Madeleine te pofteste sa vii sa stai la conac. Totul s-a aranjat.
Costica sari de pe capra si-mi lua valizele.
- La gara ! am strigat urcandu-ma in trasura.
Stefan, langa mine, cauta sa ma convinga sa raman.
- La gara ! am repetat – atat de tare, ca s-au speriat si caii.
Cand am coborat din trasura, am recunoscut docarul ; Madeleine venea spre noi calcand apasat, cadentat .... Avea multa, prea multa pudra pe fata, si, prin contrast, sprancenele pareau de un negru strident. Mi-am amintit de tanti Marie, care isi vara degetele in gura si-si umezea sprancenele cand cineva suna la usa sau cand iesea in oras. Era un gest reflex, un tic de care nu se putea dezbara. Uneori nici nu mai ajungea pana la sprancene, ci ramanea cu degetele in gura sau suspendate in aer.
Deci disperata Madeleine a banuit ca nu voi primi invitatia. Ma cunostea mai bine decat Stefan. Bluza galbena de olanda, prea scrobita, fusta verde, plisata, nu puteau fi aceleasi cu care se tavalise pe jos din pricina crizei de nervi sau de ficat ... Parul lustruit cu briantina lucea ca o oglinda neagra. Firele crescute din tample erau proaspat rasucite pe obraji, umede ca si sprancenele si aminteau favoritii si profilul fratelui ei.
Cauta sa-si indulceasca glasul, dar ochii ramaneau reci, gatul teapan.
- Am venit sa te rog sa ramai ...
- Va multumesc, doamna. Nu ma intorc niciodata din drum.
Desigur ca nu se asteptase la acest raspuns. Isi umfla narile, stranse buzele si, pe un ton care cerea socoteala :
- Atunci, pentru ce ai venit ?
- Ca sa va admir colectia de ceramica. Aveti o foarte frumoasa colectie.
Descumpanita o clipa, Madeleine isi reveni.
- Numai atat ?
- Ca sa vad coliviile, clocitoarele, covoarele ...
- Da, inteleg. Ei bine, eu te rog, te rog ramai !
N-am clipit.
- Te rog ! a repetat, coborand glasul, privirea.
- E inutil sa staruiti, doamna.
- Stefan n-o sa-mi ierte. As vrea sa intelegi ...
Ii priveam cu atentie genele, sprancenele proaspat umezite, parul prafuit pe frunte, de prea multa pudra.
- O sa va ierte, doamna. Sunt sigura.
Stefan tacea.
- E ciudat ca tot dumneata pari ofensata ! isi iesi din fire Madeleine. Ieri, la brat, tot satul v-a vazut.
Adineauri, in trasura alaturi ...
- Pe capra nu era loc ... Cat despre sat, mi se pare ca are si alte griji, si alte necazuri.
Langa ghiseu, in timp ce intindeam banii ca sa-mi scot biletul, Stefan, in spatele meu, repeta :
- Mirona, ramai ! Te rog, dragule drag ! Madeleine te roaga si ea. A venit sa te roage ...
Prinsese curaj. Vioi, indraznet, mi-a prins mana pe care o intindeam sa-mi iau biletul. La atingerea lui, m-am strans ca un arici. Clipa cand intaia oara i-am vazut mana lipita de fereastra trenului imi revenea in minte cu o forta care lasa totul in umbra. Ce mana mare ! [ ... ] A cui era vocea ragusita care staruia ? “ Ramai, Mirona, ramai ! Te implor, ramai ... “ Trenul se punea in miscare. Rotile vagoanelor, pufaitul locomotivei imi faceau bine, nespus de bine, ma desprindeau parca inca o data de atmosfera pacloasa, cleioasa, a casei batranei Catian si ma purtau ca in vacantele copilariei spre orizonturi fara nume, pline de nelinistite nadejdi ....
Eram in plin camp cand
Imi ridic gulerul pardesiului. Parca toate mitralierele din lume trag, ma urmaresc. Oare copilul mai traieste ? Ridic capul. Femeia, incovoiata, acopera copilul. Se face liniste. Aud scancetul copilului. In departare arde o sonda. Femeia e in picioare. Nu sovaie, alearga. Oameni rasar ca din pamant. Ma grabesc sa-i ajung ... Aflu ca alt tren, pe aceeasi linie, un marfar, a fost mitraliat.
Sfarsitul calatoriei se apropia. Pe fereastra vedeam vagoane trantite dincolo de sine, rasturnate cu rotile in sus, desfacute ca niste fiinte vii pe masa de operatie, cu maruntaiele scoase. Munca atator maini ... Il auzeam pe Jacquot : “ Pentru ce construim avioane, daca nu-i ajutam pe tovarasii nostri din Spania ? “ De ce disparuse Eliza ? Nu era nici schioapa, nici gangava. Ce-a devenit Irina ? In sat s-au gasit manifeste. Un taran si-a injunghiat calul. Cineva il starneste. Vasile ? “ E paine si paine ... “
Aproape de Gara de Nord, locomotiva si-a incetinit mersul. Rotile trenului se invarteau mai rar. Foarte rar. O noua alarma ? Lumea sarea din tren, ma imbrancea. Un om cu palaria trasa pe ochi imi lua geamantanele fara un cuvant. Ma tin dupa el. Nu se grabeste. Observ ca-i descult si are picioarele rosii, umflate. Nici taran, nici orasean. In toata lumea aceea care alerga si se agita, numai el mergea linistit, cu pas egal, si din cand in cand se uita la mine si suradea. In fata unui bloc neterminat, un sir lung de oameni ; asteptau la rand sa intre in adapost. Altii se indreptau grabiti spre parterul cladirii. Un fel de galerie cu stalpi de beton. Omul cu palaria trasa pe ochi era langa mine.
- Unde sunt valizele ? am intrebat.
- Pe trotuar.
- N-o sa le ia cineva ?
- Cui ii mai arde ...
Cand pamantul s-a zguduit ca de friguri, m-am pomenit langa un stalp. Omul cu palaria trasa pe ochi suradea, suradea bland.
- Asta-i floare la ureche. Sa fi vazut acolo ! Atarna mortul la trei palme de pamant ... Cum te intorceai, cum te suceai, scotea cate unul limba, uite-asa ...
Simteam o naduseala rece pe frunte. Omul era nebun, fara indoiala. Linistea era incordata.
- Nu-i ingropau. Ii asezau frumos si le dadeau foc. Un rand de bolovani, un rand de grilaje ... Si mortii la sir ... Luft ! Luft !, striga neamtul, cica sa aiba aer. Luft ! Luft !
As fi vrut sa-mi fac loc prin multime, sa ies in strada cu orice risc.
- Pe femei le-a bagat intr-o sala cu usi inchise, ferestre cu gratii ... murmura nebunul ca pentru el. Dar nu ardeau, ca erau prea inghesuite. Se inabuseau, tipau si-si aruncau tancii prin gratii. Dar neamtul pe ei : tac .... tac ...
Cand sirenele au anuntat incetarea alarmei, am fugit uitand de bagaje.
Spre Statul-Major, cerul ardea. Aproape de casa mi-am reamintit de valize si am luat inapoi drumul spre gara. Peste drum de cladirea unde ma adapostisem, pe marginea trotuarului, omul descult, cu palaria trasa pe ochi, sedea langa geamantanele mele si-si rasucea o tigara. "
( - extras din romanul “ Cartea Mironei “, de Cella Serghi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu