Rolul memoriei in viata psihicã
Memoria se vadeste a fi un sistem hipercomplex, organizat in mai multe structuri interdependente.
Sa subliniem si faptul ca, ea nu seamana cu un simplu depozit de materiale. Memoria de lunga durata sau MLD transforma impresiile. Am vazut cum reprezentarile nu mai sunt identice cu perceptiile, ci apar in constiinta mult modificate.
Memoria nu impiedica evolutia psihica, ci face posibila dezvoltarea ei coerenta, in raport cu experienta acumulata.
Datorita memoriei invatam sa mergem, sa vorbim, sa traim sentimente complexe, sa ne imaginam viitorul, sa luam hotarari in cunostinta de cauza.
Existenta memoriei face posibila constituirea structurilor psihice superioare : inteligenta si personalitatea.
Ea constituie cea mai mare parte a inconstientului, care influenteaza activitatea noastra constienta din fiecare moment.
Un aspect, deseori discutat, este acela al raportului dintre memorie si gândire, memorie si inteligentã.
El nu este deloc simplu, fiindca se cunosc debili mintali cu memorie exceptionala, iar multe spirite superioare nu se disting prin calitati deosebite ale memoriei.
Raportul nu poate fi discutat, decat daca pornim de la o anume definitie a inteligentei. De exemplu, Jean Piaget defineste astfel inteligenta : “ Inteligenta constituie o stare de echilibru, spre care tind toate adaptarile succesive de ordin senzorio-motor si cognitiv, ca si toate schimburile asimilatoare si acomodatoare, dintre organism si mediu.” ( J. Piaget, 1965, p. 64 ).
O astfel de caracterizare s-ar potrivi si structurilor memoriei semantice, oricum indisolubil legate de gandirea logica.
Daca insa ne referim la alt fel de a vedea inteligenta :
“ O aptitudine generala, care contribuie la formarea capacitatilor si la adaptarea cognitiva a individului, in situatii noi “ ( Cosmovici, A., p. 23 ), ne dam seama ca este vorba de o structura mult mai complexa.
In adaptarea cognitiva, un rol hotarator il are gandirea, care constituie de fapt, o activitate ce antreneaza intregul psihism, deci si memoria, dar factorii esentiali sunt operatiile de analiza si de sinteza, posibilitatile de a imagina solutii in probleme noi.
Imaginatia este insa o functie oarecum opusa memoriei, intrucat ea contribuie la formarea unor imagini sau conceptii, foarte diferite de cele inmagazinate in memorie, chiar daca isi au punctul de plecare in acestea.
O problema foarte importanta pentru pedagogi este : in ce conditii cunostintele acumulate, memorate pot favoriza imaginatia si gandirea, pot contribui la o activitate eficienta, creatoare ?
Exista structuri mnemice rigide putin utile, altele se dovedesc a fi plastice, usor de evocat si de aplicat.
Asadar, o conditie a eficientei memoriei este tocmai consolidarea unor sisteme mintale maleabile, valoroase pentru activitatea prin care solutionam dificultatile care se ivesc.
Cu referire la astfel de structuri, St. Ehrlich prezinta memoria ca “ un sistem functional general, care comanda ansamblul activitatilor perceptive, motorii si intelectuale, ale subiectului “.
Termenul “ comanda “ poate dezorienta, el vrea sa accentueze rolul fundamental al memoriei in viata psihica.
Deci cultivarea memoriei ramane o preocupare importanta a Educatiei, de ea depinde dezvoltarea gandirii si a imaginatiei.
Nu este vorba de memoria inferioara, mecanica, ci de asimilarea inteligenta, sistematica. Tocmai de conditiile fixarii urmeaza sa ne preocupam in cele ce urmeaza.
( - extras din Psihologie generala, prof.univ.dr. Andrei Cosmovici, Univ.Al.I.Cuza, Ed. Collegium Polirom, Iasi, 1996 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu