“ Dupa-amiaza izbuti peste toate asteptarile. Monsieur Jupien veni personal sa instaleze radioul.
Roger sterpeli fursecurile primite de Tudor din tara si ni le aduse intr-o punga pe care scria “ Rumpelmayer “. Tudor, student la Medicina, poreclit Le Grand eunuc ( facand figuratie in diferite filme, capatase in sfarsit un neinsemnat rol, de Mare-eunuc ), trecea drept zgarcit ; de fapt era foarte sarac si-i era venisc foame. Mai avea ici-colo cate-un client, caruia ii facea o injectie sau ii plimba cainele. Gian si cu mine intervenisem pe langa madame Hermione sa-l lase sa doarma in spalatorie, calcatorie sau uscatorie, seara dupa zece, contra unei chirii foarte mici. Deseori ramanea noaptea la logodnica lui, una din cele doua surori gemene, sosite de curand din insulele Réunion.
Ceaiul era gata. Giulia ni-l servi intr-un pahar de apa, intr-unul de coniac, intr-o cescuta de cafea. Toate cu numele cafenelelor de unde erau “ luate “. Pe lingurita, singura de care ne serveam toti, era gravat : “ Wikings “. Urmara cafelele – turnate intr-un ouar de la Capoulade, intr-un pahar de lichior de la Rotonde, intr-o farfurioara de la Coupole. Pana si lampa era un felinar sterpelit. Marta ii povestea Giuliei cum ceruse Roger unui chelner o lingurita, sub motiv ca schimbandu-se serviciul, n-a mai “ gasit “ a douasprezecea la fel. Ei bine, chelnerul i-a adus-o !
- Oh, minunat Paris ! ofta Giulia. In toata Elvetia nu gasesti un pic de umor ...
- Cred ca in special studentii români abuzeaza de umorul francezilor, am spus. Ma intreb daca nu-si fac iarna foc cu furculitele de la restaurantul chinezesc.
Intr-o dezordine greu de descris, Giulia, care zarise calapoadele in papucii lui Gian, incepu sa-si bata joc de el :
- Ce maniac ! Ce tipicar ! Ia priviti, calapoadele in papuci ! Nu, asta-i prea mult !
Gian se jura pe toti sfintii ca nu i-a pus el, fara sa-si dea seama ca in ametitoarea dezordine a odaii juramintele lui erau de prisos.
Marele-eunuc lua fursecurile unul cate unul, fara sa bage de seama ca sunt ale lui.
- Imi plac grozav, spunea plescaind.
- Nu-ti amintesc copilaria ?
- Ba da. Asa le facea mama ... cu gust de anason. Si mai lua, cu mari scrupule, cat unul, in timp ce noi mancam pe nerasuflate si ne umflam de ras.
Marta imi soptea :
- Grabeste-te, Mirona, pana ce nu descopera ca sunt ale lui, ca le ia si fuge cu ele.
Tudor simtea ca i se face o farsa si nu era in stare s-o dibuie. Dansam toti, cu gura plina, dupa radioul luat “ de incercare “, cand ne-am pomenit cu gemenele, zise si “ Fecioarele din Réunion “ si “ Logodnicele “. Semanau atat de mult, ca nimeni nu stia care-i logodnica lui Tudor.
- Ce mult seamana Giulia cu Mirona ! exclamara.
Tudor incerca sa le scuze.
- Simt nevoia si ele sa spuna altora ca seamana, prea aud asta toata ziua.
- Si totusi, seamana, sustinura gemenele.
- Aceeasi croiala a ochilor.
- Aceiasi pometi ...
- Cu totul alta gura, protesta Marta.
- Inchisa, ermetica, bosumflata a Mironei, observa Roger.
- Mare si ranjita a Giuliei, completa Gian.
- Mirona e o versiune europeana de japoneza, spuse Marta.
- Cum vine asta “ versiune europeana “ ?
- Cand europenele se costumeaza in japoneze sau chinezoaice, cred ca-i destul sa-si traga ochii in sus, cu o linie neagra de carbune, sa umble cu pasi mici si sa-si puna o crizantema in par ...
In fotografiile gasite in pod, Fana purta crizanteme in par. In tren, Stefan imi spusese : “ Parca ai fi o mica gheisa “. Am inchis ochii, incercand sa-mi stapanesc dorul care uneori ma napadea dureros. Mai tarziu, cand cheful s-a incins, am reusit sa ma strecor pe usa, fara ca ceilalti sa bage de seama. Giulia ma urma.
Din camera mea, vederea deasupra cartierului Vaugirard era impresionanta noaptea.
- Nu ti se pare trista viata, Mirona ? Absurda ?
- Trista ? Da, Giulia. Absurda nu. Mi se pare ca asist la mai multe piese de teatru care se joaca in acelasi timp, ca decorurile se schimba deodata si incerc sa prind cate ceva din fiecare. Sau ca citesc mai multe carti concomitent. As vrea sa le urmaresc pe toate. Si sa le inteleg.
- Pe care din ei il iubesti ?
- Cine sunt “ ei “ ?
- De care din baietii astia esti indragostita ?
- Dar, de niciunul, Giulia !
- Ai totusi aerul unei fete indragostite.
- Mai exista si alti barbati pe lume.
- Les absents ont toujours tort ! ( Absentii sunt intotdeauna vinovati ! )
- Dimpotriva, mi se pare ca numai absentii au dreptate.
- Si de ce e absent ? ma intreba Giulia.
- Cine stie ? !
- Ai o tigara, Mirona ?
- Gian a lasat aici niste Gauloise. Uite-le, dar n-am chibrituri ...
- Multumesc, am o bricheta.
Giulia statea in picioare in fata ferestrei.
- La Berlin locuiam intr-un bloc de unde vedeam, tot asa, numai ziduri si acoeprisuri de case. Pe atunci imi era dor de gradina noastra din Buenos-Aires.
- Si de covorul cu patrate albe si negre, unde Gian juca sah cu tata.
- Ti-a povestit ?
Vocea Giuliei mi se parea inecata. Parca abia isi tinea lacrimile. Poate bause prea mult ...
- Sunt foarte nefericita, Mirona, spuse deodata.
Nu-mi venea sa cred. Giulia nefericita ! Poate ca n-auzisem bine.
- Dar te-ai maritat din dragoste !
- Daca ai sti, Mirona ! Daca ai sti cu cine traiesc !
Imi treceam mana pe frunte, voiam sa ma dezmeticesc, sa inteleg. Giulia, care era atat de stralucitoare, atat de vesela ! Giulia, despre care credeam ca a nimerit numarul castigator la loteria vietii.
- De ce te-ai maritat, Giulia ?
- Ca sa rezolv problema banilor, a casei, a familiei, sa am o stare sociala, un rost ... Daca Gian ti-a povestit copilaria noastra, atunci stii.
- Intr-o masura.
- Faceam mereu naveta intre Buenos-Aires, unde traia tata, reinsurat, si Berlin, unde s-a stabilit mama, remaritandu-se.
- Si scoala ?
- Am fost interna la calugarite. Internatele de maici nu se deosebesc in nicio parte a lumii. Toate metodele sunt folosite ca sa te faca sa renunti la o viata normala. Tot ce era in noi iubire de oameni trebuia sa sublimeze in iubire pentru Fecioara. Toate pornirile noastre firesti se intorceau in practici perverse, si daca nu acceptai aceste doua formule : iubirea sublima pentru Maica Precistã si cea echivoca pentru o maica sau o colega, incepea dispretul sau persecutia. In vacanta ma duceam la mama, care e maritata cu un inginer, director la A.E.G. Inginerul venise in Argentina pentru niste lucrari de electrificare. Tata traia de mult cu Fany, cand mama a acceptat, par dépit, sa plece in Germania.
- Stii, Giulia, bunica mea a fugit cu un grec bogat, inainte de a fi venit eu pe lume. Toata copilaria mea am visat sa plec in cautarea ei. O chema Fana. E o asemanare de nume, care ma tulbura ...
Giulia ar fi vrut sa spuna ceva, dar Gian dadu buzna :
- De ce stati pe intuneric ? Roger si Marta s-au imbatat. Marele-eunuc nu mai stie care dintre gemene e logodnica lui. Si cand le-a intrebat cu care din ele a dormit noaptea trecuta, amandoua au raspuns “ cu mine “ .
Gian astepta sa facem haz.
- Mi se pare ca va deranjez ...
- Stam de vorba, Gian.
- Nu vreti sa va aduc ceva de baut ?
- Daca ai putea sa ne faci cate-o citronada, ar fi grozav, spuse Giulia.
[ ... ]
Cand am ramas singure, am lasat-o pe Giulia sa reia firul.
- Cand am implinit cincisprezece ani, indemnat de Fany, tata m-a trimis la Berlin, de data asta pour de bon. Casa mamei mele era trista ; odaile mari, reci. Pe fereastra nu vedeam decat ingramadiri de acoperisuri. Sora mea, fiica lui Herr Direktor, e o mica nemtoaica infumurata, perfida. Grete, guvernanta ei, era amanta lui Herr Direktor. Mama, care simtea ca dusmanul este pe undeva prin apropiere, adulmeca.
O ascultam pe Giulia infiorata. Atmosfera pe care o evoca mi-era cunoscuta.
- Masa era locul unde toate personajele dramei se intalneau laolalta, continua Giulia, spre uluirea mea. Grete o ajuta pe mama, cu discretie si bunavointa. Ii ghicea si-i exprima gandul, ii spunea ca rochia cea nouaa e superba, ca a fost cautata la telefon. Mama nu intreba cine a cautat-o, ca sa starneasca gelozia sotului ei. Grete o ajuta in aceste jocuri, punand-o intr-o situatie ridicola, tocmai in fata omului pe care mama se temea sa nu-l piarda si care, daca n-o mai iubea, ar fi trebuit cel putin s-o stimeze. Era, sarmana, ca un jucator care, fara sa-si dea seama, tine cartile cu fata spre partenerii lui. Mi-era mila de ea, o mila cumplita. Iar Herr Direktor, pentru a-mi cuceri complicitatea – si-a dat seama ca stiu tot - , era de o exagerata amabilitate cu mine. Purtarea lui i se parea mamei ciudata. Simtea ca mocneste ceva acolo, in apropierea ei, dar, cum nu o putea banui pe Grete, ochii i-au cazut asupra mea.
Gian intra in odaie, aducand o lamaie.
- Despre ce tot sporovaiesti, Giulia ? Despre viata ta la Davos ? Stii ce-a spus Jacquot despre tine ? “ O orhidee putreda a capitalismului degringolant. “ Nu e formidabil ?
Giulia zambi cu amaraciune.
- Mi-e dor de Jacquot.
- L-ai dezamagit, sa stii. Am cautat sa te apar. Le coup de foudre, marea pasiune.
Giulia se opri in fata lui Gian, cu ochii scaparand de ura.
- Marea pasiune ? Daca ai sti, Gian ... Daca l-ai cunoaste pe barbatul meu, l-ai ucide. E un monstru ... Gian, sunt in pragul sinuciderii, intelegi ?
Gian ramase impietrit, apoi, revenindu-si :
- Atunci, scrisorile, fotografiile si toata aparitia ta triumfatoare ? ... Esti o mare actrita.
- Toti suntem mari actori. Numai ca jucam ca pe vremuri, cu masti.
- Poate ai dreptate. Dar in seara asta nu sunt in stare sa te vad fara masca. Ma duc sa beau. Hai, vino, Mirona ! Vino cu mine !
- Nu-mi place sa beau.
- Nu bem de placere.
- Imi pare rau ca din pricina mea ...
- Nu din pricina ta, Giulia. Nu trebuie sa te crezi buricul pamantului.
Si Gian parasi camera fara alt cuvant.
Giulia a ramas cateva clipe tacuta. Apoi si-a reluat confesiunea.
- Intelegi, Mirona, c-a trebuit sa fug, sa ma intorc la tata, in Argentina. Fany facea bagajele. Plecau in Europa. Tata era angajat la o banca in Marsilia. M-a lasat interna la calugarite. In primul an a trimis taxele scolare. Pe urma n-am mai primit niciun ban. O ducea greu. Ziua avea slujba, noaptea invata. Voia sa dea examene, sa intre in diplomatie. Maicile m-au tinut de mila, adica am curatat zarzavaturi la bucatarie, am spalat vase si le-am incaltat pe elevele mici, le-am facut lectiile celor mari, le-am scris scrisorile de dragoste, le-am dus la adresele cuvenite, am asteptat raspunsurile. Si asa, din bacsisuri si umilinte, am strans bani si am ajuns la Paris. Jacquot m-a ajutat sa intru la Uzinele Caudron. Era prieten cu Gian.
- Prietenia lor e atat de veche ?
Incercam sa mi-i amintesc asa cum ii vazusem prima data impreuna, fiindca numai in acest contrast imi aparea cu toata stridenta figura de o transparenta verzuie, silueta desirata, eleganta fireasca, privirea intunecata, melancolica, atat de atragatoare a lui Gian.
- Nu stii ? Gian, pe bicicleta, l-a lovit pe Jacquot. Amandoi erau cu capul in nori. Si-au recunoscut reciproc vina, si-au strans mainile si au inceput sa discute politica. Era in ‘935 ... Razboiul din Abisinia ... Gian, cu pretentii de intelectual, ramanea fara replica in fata lui Jacquot. Eu il ascultam pe Jacquot fascinata. Asa trebuie sa fie un barbat, ma gandeam. Cunosti biografia lui ?
- Nu.
- La treisprezece ani lucra intr-o mina. La saisprezece, a iesit de acolo, si trei ani a taiat lemne in padure. Pe urma a invatat tamplaria si s-a angajat tamplar pe un vas comercial. A calatorit cativa ani, in care timp a invatat, de la un mecanic pe acelasi vas, meseria de mecanic. Cum a ajuns la Uzinele Caudron, nu mai stiu, dar datorita lui am fost angajata acolo, la o sectie unde se lucrau parasute. Din nenorocire, intr-o zi, citind in ziar ca se cauta o profesoara de limba spaniola, am nimerit la faimosii Dolin. Si asa am dezertat din lumea lui Jacquot in lumea lui Dolin.
- Despre ei nu-i nevoie sa-mi vorbesti, ii cunosc, Giulia !
- Si ai scapat intreaga ?
- Se pare ca Dolin, batranul rechin, cum ii spune Roger, a descifrat intr-o zi “ misterul “ Mironei. “ N-o intereseaza nici rochiile, nici blanurile, nici bijuteriile, intr-un cuvant : n-o intereseaza banii. Cu alte cuvinte, e frigida. Ba chiar mai rau : e fecioara “. Il enervau, deopotriva, tacerile si replicile mele. Iar pe Violine, cand imi cerea s-o insotesc la blanari si croitorese, o refuzam sub diferite pretexte. “
(- extras din romanul “ Cartea Mironei “, de Cella Serghi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu