“ iulie, 1937
Aseara la Rotonde il asteptam pe Gian. Marta, tinand blocnotesul pe genunchi, desena. Roger voia sa ne uluiasca debitand aforisme :
- Nu stiu ce e constiinta unei canalii, dar o cunosc pe a omului cinstit ; e teribila.
- Asta e din capul tau ? intreba Marta.
- Din capul lui papa Josephe ... Josephe de Maistre. Si cand o doamna l-a intrebat : « Unde ati gasit acest noroi ? “ , dumnealui i-a raspuns : “ In mine, doamna “. In concluzie, draga Mirona, dumneavoastra ma adresez, numai in tenebre poti gasi personaje interesante.
- Multumesc. Unde o fi Gian ?
- S-a dus sa se arunce in Sena ...
- Cum era Lis ? intreba Marta. Crezi c-a iubit-o atat de mult ?
- Nu cred intr-o iubire care-ti interzice orice avant total absolut, orice sentiment al infinitului, declara Roger cu patos.
- N-am inteles nimic, facu Marta cu sinceritate.
- Ce inseamna “ avant total absolut “ ? am intrebat. Si dupa tine ce trebuia sa faca Gian ?
- S-o sechestreze sau s-o ucida.
- Spune, Mirona, ce fel de om e Octav ? mi se adresa Marta.
- Un om care merita sa fie iubit.
- In Spania s-au adunat oameni din toate continentele, se aud toate limbile, spuse Roger.
Iar Marta, intrerupandu-l :
- Pacat ca nu lupta fiecare in costum national. Iti dai seama ce pictural ar fi ?
Ma stanjeneau din zi in zi mai mult indiferenta Martei, si, mai ales, cinismul lui Roger.
- Am citit un maldar de gazete de stanga si de dreapta, ca sa pot sa discut in contradictoriu cu Gian. Te rog, Marta, sa arbitrezi, spuse Roger.
- Cu alte cuvinte, intre inger si magar, eu sunt piatra de hotar ...
Roger desfacu o gazeta.
- Paul Robeson e in Spania. Si Hemingway. In brigazile internationale, bineinteles ... Si, plictisit, facu semn chelnerului : Garçon, mi-ai gasit lingurita ? Cum ? Te faci ca nu intelegi ? Am luat de aici unsprezece lingurite, una cate una, toate la fel. Si cand s-o iau pe a douasprezecea, s-a schimbat serviciul.. Te rog sa faci ce stii si sa-mi gasesti din vechiul model inca una. Sa-mi completez duzina.
- Inteleg, trebuie sa fie foarte neplacut sa n-ai douasprezece lingurite la fel. Dar noi am schimbat serviciul tocmai fiindca a fost descompletat. Era un model care avea “ succes “ ... Totusi, ma duc sa caut.
In tavanul rotund, de oglinda, printre imaginile rasturnate ale perechilor care dansau, aparu silueta deselata a lui Gian. Mai putin palid ca de obicei, mai animat, ne-a strigat de departe :
- A sosit Giulia.
- Giulia ? Unde e ? am intrebat emotionata.
Roger parea si el tulburat.
- Cand a sosit ?
- A venit de la gara pe jos, n-a avut nici bani de autobuz.
- Cum ? Ce s-a intamplat ?
- Nimic deosebit. Trebuia sa scoata niste fotografii de la developat si s-a gandit : “ Cu banii astia, mai bine ma duc la Paris sa-mi vad prietenii “. Sefului i-a lasat un biletel : “ Plec la Paris pentru o zi. Mi-e dor de Paris, de Gian, de prieteni. “ Si a iscalit : “ Giulia “. Acum ati aflat totul. E de prisos sa va spun ca n-are nicio valiza cu ea, nici pijama, nici periuta de dinti.
Eu ma gandeam : “ Cat de mult trebuie s-o iubeasca barbatul ei si cata incredere trebuie sa aiba in ea ! Deci fericirea exista. Dovada Giulia. Si, deigur, in alta parte Trude. Slava Domnului, nu te sufoci peste tot ca in casa batranei Catian si nici nu-i razboi peste tot !
Roger era in picioare.
- Unde e Giulia ? Ma duc s-o aduc ...
- Abia astept s-o cunosc, facu Marta.
Eu repetam cuvintele pe care Giulia le-a lasat sotului ei. Acel biletel mi se parea ca dezvaluie climatul casniciei lor. Cata libertate ! Ce oameni fericiti ! Ce lume !
- Ii cumpar eu o periuta de dinti, il asigura Roger pe Gian.
- N-o sa-i lipseasca nimic, am spus entuziasmata, ii dau eu tot ce-i trebuie. “
( extras din romanul “ Cartea Mironei “, de Cella Serghi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu