Sentimentele
Sentimentele sunt ample structuri de tendinte si aspiratii, relativ stabile, care orienteaza, organizeaza, declanseaza si regleaza conduita.
Caracteristici :
( a ) La om, sentimentele au acelasi rol, cu rolul instinctelor la animale. Acestea, cu cat sunt mai primitive, cu atat sunt dirijate mai exact de catre instinct.
Dar, chiar la pasari si la mamifere, instinctele organizeaza activitatea lor zilnica.
Animalele domestice, traind intr-un mediu limitat, si avand un permanent contact cu omul, care le dirijeaza comportamentul, incep sa fie dependente si de sentimentele ce se structureaza, datorita raportului lor permanent cu anumite persoane.
Cel putin cainele manifesta un atasament fata de stapan, cateodata mai puternic decat instinctul : el se repede la un animal periculos care ii ataca stapanul, riscandu-si viata, impotriva instinctului sau de conservare, care l-ar impulsiona sa fuga.
Comportamentul uman este subordonat, in mare masura, reglementarilor sociale, totusi, cel putin in timpul sau liber, omul actioneaza potrivit intereselor ce corespund orientarii sentimentelor sale.
In limbajul curent, termenul de “ sentiment ”, nu este utilizat frecvent : se aminteste de ‘ interese « , « aspiratii « , sau « pasiuni « ( pasiunile sunt, intr-adevar niste sentimente foarte intense – dar termenul este folosit si cand este vorba doar de interese mai stabile ).
De exemplu, nu se vorbeste de sentimentul dragostei pentru stiinta, ci se spune “ interes “, ori “ pasiunea “ pentru cercetare.
De fapt, interesele, aspiratiile, ca si emotiile, izvorasc la adult din orientarile sentimentelor cristalizate.
Cert este, ca aparitia sentimentelor este precedata de formarea unor dorinte, atitudini si emotii.
Odata constituite, ele devin permanente virtualitati, posibilitati de aspiratii, atitudini si emotii.
Sintetizand numeroase structuri de tendinte, sentimentele devin puternice forte dinamizatoare, puternice motive de activitate.
De aceea le-am considerat “ procese afective dinamice “.
Spre deosebire de emotii, care reflecta o anume situatie, si produc reactii limitate la prezentul actual, sentimentele sunt trans-situationale, vizand si viitorul.
Termenul de ‘ sentiment “ este frecvent alaturat aceluia de « atitudine afectiva « .
Fara indoiala, intre aceste fenomene exista stranse relatii.
Dar, in unele cazuri, se merge pana la a subordona sentimentul atitudinii, afirmandu-se : “ Atitudinea afectiva, odata formata, asigura constanta sentimentului “.
Totul este in functie de cum sunt definite notiunile. Noi ne-am insusit caracterizarea atitudinii afective, ca fiind : “ o predispozitie subiectiva, de a aprecia pozitiv sau negativ o situatie, o persoana, ori o simpla afirmatie “.
In aceasta acceptie, atitudinea poate fi o stare tranzitorie : amicul X imi poate provoca azi o atitudine negativa, dintr-un anume motiv, iar in zilele urmatoare, ea sa fie pozitiva. Totusi, in ansamblu, pot spune ca X imi este drag, si deci imi va sugera, in mod obisnuit, atitudini foarte favorabile.
Socotim stabile acele atitudini, care exprima un sentiment cristalizat, iar atitudinile temporare sunt in functie de impulsuri, dorinte aparute accidental, intr-un concurs de imprejurari, sau ca efect al unei sugestii.
De obicei, folosesc notiunea de “ atitudine “, cei care refuza sa aminteasca de sentimente.
Cum am vazut, s-ar putea identifica acesti termeni. Dar consecintele sunt regretabile, intrucat ei studiaza afectivitatea, utilizand chestionare de atitudini – in fond, de opinii.
Or, studiul vietii afective, facand apel numai la reactiile verbale, ramane inevitabil unilateral, si superficial.
Intre parerile emise, si comportament pot fi, nu rareori, deosebiri foarte mari – exista cercetari care au dovedit stiintific acest fapt, binecunoscut de altfel.
Apoi, radacinile afectivitatii sunt in mare masura inconstiente, intrucat marturiile verbale, bazate pe introspectie, au o valoare foarte limitata.
In fine, nu se poate intelege o atitudine, fara a admite existenta unei trebuinte, a unei tendinte care o explica.
Si atunci trebuie sa admitem ca, diferite atitudini pot constitui manifestari ale unor impulsuri izolate, ori ale unor structuri ample si stabile de tendinte, pe care, tocmai, le-am denumit sentimente.
Sentimentele sunt izvorul unor atitudini, ca si al multor emotii.
Numai asa putem intelege stari de spirit, atitudini, aparent contradictorii.
Profesorului Vasile Pavelcu ii placea sa evoce un caz real si paradoxal : un pacient bolnav de o boala neurologica, suferea de o insensibilizare a unei mâini.
Deodata, intr-o zi, aceasta mânã a inceput sa il doara tare, ceea ce i-a provocat bolnavului o mare bucurie. Motivul ??? Doctorul ii spusese ca, daca incepe sa se vindece, atunci vor aparea dureri. Aceasta stare, si atitudinile bolnavului nu se pot intelege, fara aspiratia fierbinte a acelui om, de a redeveni sanatos.
De altfel, sentimentul poate explica atitudinile contradictorii, si care se pot succede foarte repede in cazul geloziei.
Desigur, sentimentele cunosc diferite grade de intensitate si de complexitate.
Doi tineri pot simti, unul pentru celalalt o atractie puternica, dar care sa fie pur senzuala.
Cunoscandu-se mai bine, ea poate cristaliza multe atitudini, aspiratii asemanatoare, devenind un profund sentiment de iubire, foarte durabil, dirijand existenta lor de-a lungul vietii.
Exista o stransa legatura intre sentimente si procesele cognitive :
Ele sunt mult influentate si, totodata, influenteaza imaginatia. Dar sunt prezente si in memorie, perceptie, gandire.
Ca sa nu vorbim de inraurirea permanenta a atentiei ( prin intermediul intereselor ).
Se poate gasi o asemanare intre sentimente si notiuni. Ambele sunt virtualitati.
Notiunea constituie o posibilitate de judecati, de actiuni pe plan verbal, iar un sentiment asigura posibilitatea unor variate actiuni efective, in planul obiectiv.
De aceea, si intr-un caz si in altul, exista o impresie globala privind posibilitatile existente.
De aici, o confuzie frecventa in vorbirea curenta : “ Cartea lui R – o carte de stiinta – mi-a lasat un sentiment de incertitudine “.
Incertitudinea poate constitui o emotie, dar in acest caz, este vorba de intuirea unor neclaritati, a unor incongruente. Sa nu confundam orice intuitie, orice impresie intelectuala, cu sentimentul.
Asa, in cazul oricarei priceperi mai complexe ( de pilda, patinajul sau conducerea automobilului ), este prezenta si impresia-certitudinea ca stii sa procedezi ; ea nu este insa un fenomen afectiv, desi, ca orice proces psihic, poate fi insotit de o stare agreabila.
Oricare proces cognitiv poate deveni, in unele circumstante, sursa unei emotii, si chiar a unui sentiment.
De exemplu, descoperirea unei disonante cognitive, neasteptate, ne poate trezi o emotie de surpriza, si, in acelasi timp, un asemenea fenomen poate fi izvorul unei probleme care sa canalizeze efortul unui savant ani de zile.
Asta nu inseamna sa amestecam terminologia, confundand fenomene mult diferite.
( extras, curs universitar, Psihologie generala, Profesor univ.Andrei Cosmovici, Ed. Polirom, Iasi, 1996 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu