Imaginile
Cuvantul imagine are mai multe intelesuri. Cel mai larg se refera la orice cunoastere concreta a unor obiecte sau fenomene. In acest sens, si perceptiile sunt imagini.
Cel mai frecvent, termenul se atribuie reprezentarilor, prin care se intelege « modelul interiorizat « al obiectelor sau fenomenelor – o prezenta in mintea noastra, a unor obiecte sau fenomene, independenta de excitarea actuala a organelor de simt.
Insa ele au la baza perceptii sau fragmente, elemente ale unor perceptii traite anterior : de aici si termenul de re-prezentare.
Totusi, dupa disparitia excitantilor reali, noi putem avea imagini, fara ca acestea sa fie reprezentari propriu-zise.
Senzatii remanente
Senzatiile remanente sunt fenomene, datorate proprietatilor fiziologice ale organelor de simt : prelungirea de scurta durata a unei senzatii, dupa incetarea actiunii excitantului.
Ea se datoreaza unei inertii a excitatiei, explicabila daca avem in vedere ca nervii senzoriali parcurg o serie de “ statii intermediare “, de la organul de simt, pana la zona de proiectie din talamus, si apoi din cortex.
Persistenta aceasta senzoriala variaza in raport cu organul senzorial.
( I ) In ce priveste senzatiile vizuale, ele persista intre 1 / 200 si 1 / 10 dintr-o secunda, dupa disparitia excitantului, in functie de intensitatea stimularii : persistenta este cu atat mai mare, cu cat excitatia a fost mai slaba.
Senzatiile remanente explica de ce, atunci cand cineva roteste un carbune rosu, vedem un cerc de foc.
Tot senzatiile remanente creeaza posibilitatea combinarii imaginilor statice intr-o miscare, in cazul filmului, ca si sinteza culorilor de pe discul lui Newton.
Si in cazul senzatiilor statice, si in cazul senzatiilor kinestezice, se manifesta fenomenul de remanenta : daca ne rotim in jurul nostru, repede, si de multe ori, dupa ce ne oprim, avem in continuare senzatii de invartire.
( II ) Tot din categoria fenomenelor senzoriale, sunt si senzatiile, sau imaginile consecutive.
Daca ne uitam 20 – 30 de secunde, la un cerc alb, pe un fond negru, inchizand apoi ochii vom vedea un cerc negru, pe un fond alb.
Cand cercul este rosu, ulterior vom vedea verde, adica, apare culoarea complementara lui.
Imaginile consecutive apar datorita fenomenului de “ oboseala “ a purpurii retiniene, substanta aflata in celulele conuri.
Fixand multa vreme privirea pe o figura rosie, scade sensibilitatea conurilor pentru rosu, de aceea, pe un fond alb, figura rosie o vom vedea ca fiind verde.
Imaginile consecutive provin din fenomene periferice, ca dovada ca ele se deplaseaza in timpul miscarii ochilor, si proiectate pe un ecran, ele sunt mai mari, cand ecranul este situat departe, si sunt mai mici daca ecranul este apropiat.
Senzatiile consecutive negative, contrastante, sunt urmate de imagini consecutive pozitive, avand culoarea obiectului fixat anterior.
Se pot produce oscilatii : vedem imaginea, cand rosie, cand verde, din ce in ce mai slab, pana cand ea dispare complet.
Reprezentarile
Reprezentarile, asa cum le-am definit la inceput, constituie un fenomen mult mai frecvent, si mult mai important, decat urmele imediate ale senzatiei.
Inainte de analiza lor, sa mentionam doua categorii de imagini, de origine pur mentala, dar care se produc extrem de rar, si nici nu le intalnim la toti oamenii.
( 1 ) Imaginile imediate, sau primare. Pentru a avea o imagine consecutiva, este necesara o perceptie indelungata.
O imagine imediata, se poate produce si dupa o durata de numai doua secunde.
Inchid ochii, si vad obiectul, sau aud sunetul cu claritate.
Un scriitor, pe cand era el concentrat asupra manuscrisului sau, era surprins ca nu inceteaza sunetul unui clopot. Fiind atent, el a constatat ca, de fapt, sunetul nu se mai producea : prima imagine a continuat ultimul sunet.
Imaginile imediate sunt copii fidele ale modelului, de scurta durata si de slaba vivacitate.
( 2 ) Spre deosebire de acestea, imaginile eidetice – studiate de E. Jaensch – sunt extrem de vii, fara a fi halucinatii, deoarece subiectul le considera fara corespondent real, in momentul evocarii lor.
Ele sunt imagini, indeosebi vizuale.
Subiectul le vede cu intensitatea unei perceptii, ele pot chiar acoperi fondul perceput pe care sunt proiectate.
( a ) Anatomistul francez Testut, in timpul Prelegerilor sale, vedea cu claritate, in toat detaliile, portiunea anatomica pe care el o desena cu fidelitate la curs.
( b ) Calculatorii celebri, adica acele persoane capabile sa efectueze extrem de rapid calcule complicate, vad de obicei, numerele, ca si cum le-ar scrie.
( c ) Unii pictori din secolele trecute, care nu pictau direct in natura, priveau un peisaj, si apoi, ulterior, in atelierul lor, ei si-l puteau reaminti in ( absolut ) toate detaliile lui.
Nu oricine poate avea asemenea imagini intense. Ele par a fi mai des intalnite la copii.
( c ) Trecand la reprezentarile obisnuite, ele ne sunt familiare tuturor : oricine isi poate evoca imaginea fratelui, sau a tatalui sãu, chiar si atunci cand acestia se afla la sute de kilometri distanta.
Ele nu sunt la fel de vii ca perceptiile, dar de obicei sunt foarte asemanatoare cu perceptiile.
Reprezentarile apar foarte frecvent in spiritul nostru, si in stare de veghe, si in somn.
De aceea, multa vreme li s-a atribuit un rol central in viata psihica.
Iata ce scria, spre sfarsitul secolului trecut, Hippolyte Taine : “ Ceea ce observatia descopera in fondul fiintei ganditoare sunt, in afara de senzatii, imagini de diferite feluri, primitive sau consecutive, dotate cu anumite tendinte, si modificate in dezvoltarea lor, prin concursul sau antagonismul altor imagini, simultane sau contigue.
Dupa cum corpul viu este un polipier de celule, dependente mutual, in aceeasi masura, spiritul in activitate este un polipier de imagini, dependente mutual.”
Reprezentarile sunt privite de H. Taine ca atomi psihici, entitati psihice bine conturate, acrosandu-se, potrivit Legilor asociatiei si formand lanturi, constructii, “ polipieri “.
Acest punct de vedere a predominat aproap doua secole in filosofia empirica.
In pragul veacului nostru, William James si o serie de filosofi au reactionat puternic impotriva exagerarii rolului imaginilor, si al legilor asociatiei.
Dupa James, faptele de constiinta se succed ca un fluviu.
Nu exista o impartire in bucati, imagini precis conturate care sa se inlantuie.
A spune ca viata psihica este formata din imagini distincte, este ca si cum am sustine ca apa fluviului este formata din caldari si din butoaie cu apa inchisa in aceste vase.
Daca le punem in rau, acestea plutesc in mijlocul apei, care continua sa curga intre ele.
Procesele psihice nu sunt in intregime constiente, exista procese subconstiente si procese inconstiente.
Nu gasim doar imagini, ci si scheme, si sentimente, ca atunci cand spun : “ Ascultati ! “, sau, “ Dar ... daca “.
Independent de cuvant, exista sentimente confuze, sentimente ale raporturilor : sentimente de indoiala, ori de evidenta, ori de insuficienta ...
Observatiile filosofului american sunt subtile, si pe deplin intemeiate.
Gandirea se opreste numai uneori asupra unei reprezentari distincte.
Cursul gandirii consta in mod esential, intr-o succesiune de imagini.
Este prezent mai mult limbajul interior.
Si chiar daca am considera cuvintele ca imagini, ele sunt imagini de un fel special, caracteristica lor principala fiind, ca ele, cuvintele, nu se succed in virtutea Legilor asociatiei, ci in baza unor relatii conceptuale, bazate pe inteles, ceea ce este cu totul altceva.
Deci viata psihica nu consta in mod esential, intr-o defilare a unor reprezentari, ea implica stari mult mai complexe, in care intervin mereu scheme si influente ale inconstientului.
A restrange ponderea reprezentarilor, nu inseamna a neglija rolul pe care ele il au intr-o serie de cazuri, mai ales in ontogeneza gandirii, si intr-o multitudine de activitati cu caracter creator.
( extras, curs universitar, Psihologie generala, Profesor univ.Andrei Cosmovici, Ed. Polirom, Iasi, 1996 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu