“ Pe terasa pe care am iesit, alta decat aceea pe care venisem, jucau ping-pong doi tineri, iar intr-un grup se aflau printesa Jeanne si toti cei de la masa de carti. Nu lipsea decat maiorul din cei pe care-i intalnisem in casa lui Stefan la Bucuresti. Si Madeleine, care intelegeam ca trebuie sa apara dintr-un moment intr-altul.
Stefan imi prinse bratul, ca sa ma retie intr-un colt de umbra.
- Mirona, dragule drag ... Uite, acolo e turnul ... Turnul de unde iti scriam. De unde se vad cele mai minunate apusuri de soare. Unte te asteptam. Uite, acolo e aleea de crini, dincolo covorul de trandafiri galbeni. Daca ai sti cat am dorit sa te vad aici, in cadrul asta ... Si acu, uite, toate s-au incurcat. Cand am sa-ti spun, ai sa intelegi. Dar acum e mai bine sa ne grabim. Madeleine trebuie sa vina dintr-o clipa intr-alta. Stie ca vii, dar e mai bine sa nu ne intalnim. Ti-am luat o camera in sat. Mi-e dor sa te tin in brate. Marta pretinde ca sunt egoist, nebun. N-are dreptate ... Sunt indragostit, ingrijorat, exasperat. Trebuia sa te aduc aici ca sa te stiu la adapost. Madeleine se pregatea oricum sa plece la Bran. Am vrut s-o pun in fata unui fapt implinit. Atata lume pleaca din Bucuresti la tara ... Sunt atatia refugiati aici ... Avem atatia oaspeti ... De ce n-ai fi si tu printre ei ? De altfel, Madeleine se pregatea de plecare ... Ieri, cand m-am intors de la gara, mare tambalau acasa. S-a descoperit furtul unor sticle de bauturi straine. Coniac, gin, rom si niste vinuri vechi. Costica e convins ca Vasile le vinde in sat, orasenilor, bineinteles celor care se tin de chefuri. Eu am oroare de cercetari.
Stefan vorbea in soapta, sau urechile mele erau astupate, vatuite ? Mergea prea repede, sau facea pasii prea mari ? As fi vrut sa inceapa sa ploua din noi, sa ma spele ploaia, sa ma trezeasca. Ma simteam naclaita si mi-era sete, imi simteam gatul uscat.
- Dragostea mea, de ce taci, esti suparata ?
Stefan ma prinse de mijloc, dar, brusc, imi dadu drumul. Omul care ma asteptase in gara se apropia din urma cu valizele. Un caine sarea la el, latra furios.
[ ... ]
Din iarba rasari un catel rotund ca o minge. Stefan il lua in brate.
- Zerul e la dispozitie, nu-i asa, Pufulet ? Apoi catre Costica, incruntandu-se : Ce te tot foiesti, omule ? Doar stii unde sa duci geamantanele. Sau daca ai ceva de spus, da-i drumul ! Ei ? Iar un secret ? Costica daca vrea sa-ti spuna ca ploua sau ca a fatat vaca te cheama la o parte. E secretos ...
- Vasile ... incepu Costica.
- Ai ce ai cu Vasile !
- Iar a fost in sat ...
- Nu te priveste. Lasa treaba asta in seama mea. Si dupa plecarea lui Costica : Crede ca stie tot si habar n-are. Vasile e cinstit si munceste cat zece. Ma tem de alte lucruri, mai grave. In sat s-au gasit manifeste. Indemnuri la sabotaj. Taranii sunt sfatuiti sa nu dea un bob de grau. Soldatii, sa intoarca armele contra nemtilor. Se fac perchezitii.
Si iar ma stranse langa el.
- Noaptea asta o sa dormim impreuna, orice s-ar intampla. Apoi, enervat : Uite-l si pe Vasile !
Omul cu fata tuciurie si ochii ca pacura ne dadu buna ziua.
- Ce-i cu tine, Vasile ?
- Nu pot nici sa rasuflu.
- Nici eu nu pot sa rasuflu, ofta Stefan cu inteles. Si prezentandu-mi-l : administratorul nostru.
- M-am dus la doctor, ca nu mai pot. Ma impunge intre coaste ...
- Daca nu te impungea, erai pe front, Vasile, si poate nu mai erai de loc.
- Asa-i ! Da acum mi se pare ca-i de rau. Doctorul si-a pus urechea si s-a speriat.
- Prostii ! zambi Stefan, batandu-l pe umar. Doctorul asta nu-mi place. E un alarmist, il cunosc ... Si ca sa inteleg : De cand avem in sat refugiati doctori, avocati, toate merg anapoda. Care cum il auzi, il doare ceva. Nu era mai bine fara doctori, Vasile ? surase Stefan.
Dar omului nu-i ardea de gluma.
- N-are vina doctorul, am fost eu prea obosit ...
Am adormit ca un butuc, lipit de perete. Peretele era rece, eu asudat. Asta-i socoteala.
- Ceai fierbinte si aspirina, Vasile. Si scotocindu-se prin buzunare, Stefan scoase un pliculet alb. Niste buline speciale ; te faci bine intr-o noapte.
Dar cand omul intinse mana, Stefan se razgandi :
- Nu ! Cu astea transpiri ca un cal, si maine nu mai esti bun de nimic. Mai ine niste piramidoane, uite, si vari iar mana in buzunar. Uite aici, ia !
- Am luat de astea destule, spuse Vasile. Mai bine tot alelalte. N-aveti grija, chiar daca nu dorm, tot ma scol de noapte.
- Te-ai cam obisnuit sa nu dormi. Umbli cam mult prin sat, Vasile, si nu-i bine. Nu-i bine ! Si nu te face ca nu intelegi !
Ochii negri ai omului scaparara de o lumina verzuie. Corneea era parca prea alba pentru fata aceea smolita.
- Inteleg ca oamenii s-au saturat ...
- Mult a fost, putin a ramas ! Dar fiecae trebuie sa-si vada de treaba. Nu sa caste gura la zvonuri ... Are cine sa faca politica.
- Are, dar n-o face cum trebuie. Oamenii n-au ce manca.
- Si crezi ca d-aia si-a injunghiat Nicolae calul ? Ca sa-l manance ?
- N-a vrut sa-l dea pentru front.
- Asta n-a facut-o de capul lui.
La cativa pasi de noi se opri un docar si, intr-un nor de praf, sari Madeleine, in costum de calarie, arsa de soare, plina de incredere in ea. Asteptam sa-mi intinda mana, sa-mi spuna cateva cuvinte de politete, dar, ca si cand n-ar fi bagat de seama prezenta mea, umflandu-si narile ca un cal care neceheaza, i se adresa lui Vasile :
- Ce-i cu femeile de la gradina de zarzavaturi ? De ce n-au venit la lucru ?
- Sunt nemultumite cu mancarea, cu plata ...
- Vor sa manance curcani ?
- Sunt platite ca la inceputul razboiului si toate s-au scumpit de zece ori.
- Le tii partea ?
- Tin cu dreptatea ...
- Ei, Stefane, ce zici ? Cine umbla sa imparta dreptatea aici, acasa la noi ? ... Dar treaba cine o mai face, daca toata lumea trancaneste despre dreptate ? Eu stiu ca acolo unde mananci painea ...
- E paine si paine ! ii taie vorba Vasile.
- Destul ! facu Stefan cu autoritate.
Vasile dadu sa plece, dar Madeleine il opri :
- Stai ! Unde ai fost noaptea asta ?
- Ca holteii, conita ! surase omul cu inteles.
Madeleine ramase o clipa descumpanita.
- Tara arde, si baba se piaptana, Vasile.
- Asta asa-i ...
Privirea omului trecu de la Madeleine la Stefan si se opri asupra mea. Am simtit cum imi iau foc obrajii. Parca toti greierii din lume imi tiuiau in urechi. N-am mai auzit ultimul schimb de cuvinte. Omul se departa in praful inrosit de soarele care apunea la orizont.
Mersul lui marinaresc, pasul elastic si parca placerea de a lua contact cu pamantul – totul imi amintea de Jacquot.
- La dracu ! scrasni Madeleine.
- Stapaneste-te ! facu Stefan nemultumit. Ar trebui sa-ti schimbi atitudinea.
- Ar trebui sa fii mai atent. Eu il miros de mult. Tu o sa ai surprize. Si catre mine, scuzandu-se parca : Noi l-am scapat de front, era tuberculos.
- Lucreaza cat zece, spuse Stefan.
- Smecher. Pana ti se vara sub piele ... Acum, cand il auzi, e bolnav. Si uite cum umbla saltat. Parca e stapan pe mosie ...
- S-ar putea sa fie intr-o zi.
Pe albastrul de cobalt se desfaceau in orizont fasii rosii. In urma lui Vasile, cativa barbati si femei se grabeau sa-l ajunga.
- Noi trebuie sa asteptam cu mainile in san ziua aceea ? intreba Madeleine. Ba chiar s-o pregatim ? S-o servim pe tava ?
Narile i se dilatau, frematau, ochii ii scaparau. Avea tenul ars de soare, si bluza galbena ii statea bine.
- O sa mai discutam despre toate astea, Stefan ...
Si muindu-si glasul : Sotul meu e un naiv. Apoi mondena, ca si cand tot ce se intamplase n-ar fi avut prea mare importanta, iar prezenta mea acolo ar fi fost lucrul cel mai firesc : Nu vii sa cinam impreuna, domnisoara Mirona ?
- Multumesc, sunt prea obosita.
- Imi pare rau ca nu pot sa va duc cu docarul, dar e foarte tarziu si avem oaspeti ... Sper, Stefan, ca n-ai sa intarzii ! Si, stramband gura intr-o incercare de a-mi surade binevoitor, inclina capul si se urca sprintena in docar.
Abia puteam sa ma tin de Stefan. Picioarele parca imi erau umplute cu nisip. In sale aveam o durere care se ascutea la fiecare miscare si numai ea ma tinea treaza. Cate zile erau de cand nu dormisem, de cand nu mancasem ? Nu mai puteam socoti. Unde era casa spre care mergeam ?
- Vreau sa ajungem cat mai repede. Sa te iau in brate, Mirona, dragule ! Sunt obosit. N-am dormit toata noaptea. Te-am asteptat.
Stefan era obosit ! ...
- Am asteptat pana tarziu, exasperat. Ma temeam de vreun bombardament, pe undeva pe calea ferata. Imi dadeam seama ce inconstient am fost, ce nebunie am facut cand te-am chemat. Dar nici la Bucuresti nu te puteam lasa. E drept ca te puteai adaposti undeva la tara, pe langa Bucuresti, dar eu voiam sa te am aici, aproape de mine ... Ce vrei ? Mi-era dor de tine, Mirona ... Te doream, intelegi, draga mea ? Nu mai puteam ... Eram nebun ... Sunt nebun, scumpa mea draga. Nu stii cat as fi vrut sa stai la conac. De fapt, Madeleine nu s-a opus, sa stii. Ai vazut, te-a invitat, si daca n-ar fi fratele ei ... Cumnatul meu nici nu s-a uitat la tine.
Nu stiu de ce, dar totul imi era acum indiferent.
Priveam cocioabele strambe, mizere, casele de lut garbovite la fel ca in satul unde innoptasem, la Cerbu. O fetita cu picioarele ca niste fuse mana din urma o vaca. Apoi, cand s-a oprit locului, mi s-a parut ca sta in calcaie. As fi vrut s-o intreb cum o cheama ...
[ ... ]
- Dragule drag, repeta Stefan, nu pot sa cred ca esti aici, langa mine, si totusi n-am avut o clipa a noastra. Nici nu te-am luat in brate. Ce-i cu tine ? Nu te simti bine ? Uite, am ajuns. O sa te odihnesti. E o casa linistita, curata. Ai sa poti sa scrii. Eu am sa vin sa te vad. Uite, acolo unde femeia strange rufe de pe franghie. Peste tot e plin de refugiati. Aici, la tata Chiva, sta numai Eliza. O fata linistita, discreta. Trage piciorul si e cam gangava, nu prea vorbeste. Nici tu nu esti vorbareata, iubita mea.
Ma strangea langa el, bine dispus, vesel.
- Aveti si un aparat de radio. L-am adus pentru tine. Mi l-a procurat Rain. Ai vazut cum se uita la tine craiul batran ? Sa stii ca sunt foarte gelos. Nici o privire nu vreau sa te atinga. Pana si Vasile, n-ai observat cum te cantarea ? El ti-a gasit casa.
Deci Stefan stia ca nu voi locui la conac ...
O femeie tanara, scunda, venea spre noi schiopatand. Purta o bluza in patratele albe cu albastru. Atat am deslusit. In fata ochilor mei, curtea se invartea cu franghia cu rufe cu tot.
- A venit ... l-am auzit pe Stefan.
De data asta, eu il tineam de brat, ma agatam sa nu cad. Femeia care strangea rufele s-a intors spre noi. Stefan repeta “ A venit ... “ Si intreba de geamantane.
Mi se parea ca sunt in gara ; voiam sa ma bucur ca mi-am gasit geamantanele, dar nu puteam. Voiam sa intind bratele, sa ma incredintez ca nu s-au pierdut, dar bratele imi erau ca plumbul. Dintii imi erau inclestati. Capul statea sa cada. Aceeasi ameteala ca in ziua cand m-am intors acasa, cu pachetul de manifeste. Totul se invartea. O clipa, m-am cufundat in liniste si in intuneric. Apoi am inceput iar sa aud, dar cuvintele nu se legau intre ele, si figurile se clatinau, ca in luciul unei ape miscate de vant ... Eram acum intinsa pe pat, cineva imi scotea pantofii, si eu ma intrebam cum de am gasit pantoful impotmolit in noroi. Ca prin vis auzeam : Eliza ... Liza ... Lis ...
Lis ? Vedeam o strada in panta si o fata care-mi intindea un pachet ...
- Mai bine lasati-o sa doarma ... Mirona, dragule, ce-i cu tine ? Vorbeste !
Stefan era langa mine. As fi vrut sa-i spun ca mi-e frig, voiam sa cer o patura groasa, multe paturi...
- Eu ma reped pana acasa, trebuie sa fac act de prezenta, spunea Stefan. Dar ma intorc si va aduc. Aduc de toate. Zahar, rom ... I-ar face bine cateva ceaiuri cu rom ! Imi mangaia fruntea, parul. Ma reped pana acasa ...
Auzeam ca un ecou “acasa “. “ Acasa “ insemna Madeleine si lumea stransa in jurul mesei. Masa crestea, se largea, se lungea, lumea in jurul ei se inmultea. Sarutari marunte, grabite, ii acopereau obrazul. Recunosteam glasului Stefan, ragusit.
- Are febra musculara. Uite niste aspirine, Elizo. Mirona scumpule, ma duc acasa, dar ma intorc repede, numaidecat ...
Nu stiu cat era ceasul cand m-am trezit. Cineva umbla la aparatul de radio, ca un copil care se joaca fara sa stie sa prinda un post. Nu aveam forta sa deschid ochii.
- Stefan ? am intrebat.
- N-a venit. Eu sunt, Eliza ...
- E tarziu ?
- Miezul noptii.
- Asa de mult am dormit ?
- E bine ca ai dormit.
- In ce limba e emisiunea asta ?
- Daneza.
- Intelegi ?
- Am ajuns sa inteleg si olandeza si turca de cand avem radio. Pentru dumneata l-a adus. E cu baterie. Adevarata minune !
Deci Stefan stia mai de mult ca Madeleine nu pleaca. Lucrurile nu erau de loc lamurite intre ei, asa cum ma asigurau scrisorile lui, sau dimpotriva, perfect lamurite, dar in sens cu totul opus. “ Sper, Stefan, ca n-ai sa intarzii. “ Oare asa vorbeste o femeie care accepta divortul ? Si Stefan n-a intarziat “ acasa “.
Eliza potrivea fitilul lampii.
- A trimis un pachet cu o multime de bunatati. Apa in ceainic a tot fiert, a tot scazut ...
M-am ridicat si m-am proptit de perete. In lumina saraca a lampii nu reuseam sa deslusesc chipul Elizei. Ii urmaream gesturile, ii observam profilul. Nasul in prelungirea fruntii, gatul lung, cu o gratie de lujer, umerii fragili.
- De trei zile sunt pe drum, am spus.
- Si de cand n-ai mancat ?
- Nu mai stiu. Parca miroase a paine prajita ...
- S-o fi ars. Am pus-o pe plita ... si dadu fuga.
De ce-mi spusese Stefan ca Eliza isi trage piciorul ?
Reveni incarcata, aducand farfuria cu painea prajita intr-o mana si in alta un pachet.
- Am salvat-o la timp. Vorbea in soapta : Aici bunatatile ... friptura rece, branza si o sticluta cu rom.
- Cine a adus pachetul ?
- Nu stiu. L-a primit tata Chiva. Ma duc sa aduc ceainicul.
Trecand pe langa aparatul de radio, suci iar butonul. « Edwarda bea vin rosu « , se auzi clar.
- Edwarda ? Nu stiu unde am intalnit numele asta ...
Eliza iesi fara sa-mi raspunda.
[ ... ]
Eliza aducea ceainicul cu apa clocotita ...
- Stiu unde am intalnit-o pe Edwarda ... Intr-un roman de Knut Hamsun.
- Un tradator, replica prompt Eliza. Si cu aceeasi asprime in glas : De ce ai facut calatoria asta ?
- Fiindca il iubesc pe Stefan ...
M-a podidit plansul. Nu stiu cum sa-mi explic. Nu stiu cum s-a intamplat. Poate ca prietenia Elizei, pe care, fara cuvinte, o simteam ca o prezenta calda si vie, poate ceva din ambianta acelei clipe care-mi amintea copilaria : aburii ceaiului, mirosul de paine prajita ... Poate oboseala. Nu. Nu pot sa inteleg ce s-a intamplat. Plangeam fara sa incerc sa ma stapanesc, fara sa ma mai pot opri. Fireste, mai plansesem si alta data, dar era mult de atunci. Poate in copilarie, cand a plecat Trude la Viena, sau mai tarziu, cand a inchis ochii bunicul. Dar niciodata n-am plans cu atata deznadejde, atat de nestavilit. Mi s-a intamplat, fireste, de mai multe ori in adancimea noptilor, cand umbra tocului se misca pe hartie sau cand priveam picaturile de ploaie prelingandu-se pe geam, sa simt lacrimi pe obraji.
[ ... ]
- Asa de mult il iubesti ? m-a intrebat Eliza.
In clipa aceea eram atat de departe de Stefan, ca n-am inteles intrebarea.
- Nu merita, mi-a spus Eliza. Nu merita ...
- Stefan ?
- Doar pentru el ai venit. Si drept sa-ti spun, nu te inteleg. Acum, cand incep sa te cunosc, abia acum nu inteleg ...
- Daca ai citi scrisorile lui ; zilnic scrisori, telegrame, staruinte la telefon ... Daca ai cunoaste singuratatea mea ... Odai mobilate, rebeliune, razboi ... Razboi ...O hainuta de copil agatata de suflul bombei intr-un copac ... O casa taiata pe jumatate si un scaun ramas in margne cu un picior in aer ...
- Si parintii dumitale ? ...
In minte imi apare un zambet viclean, mucalit : zambetul tatei.
- Tata are un fel de a intreba : “ Ai nevoie de ceva ? Mai ai nevoie de ceva ? “ la care nu poti sa raspunzi decat : “ Multumesc, nu-mi trebuie nimic “. Cat despre mama ? ... Parca n-am avut mama.
Batrana Metzel imi aparea ca intr-o carte cu poze in care e zugravita o mama. Rasfoia un album ... Fredi in prima zi de scoala, Fredi cu Etta, nepotii – Rodi si Gi ... I-am vorbit despre batrana Metzel. I-am povestit crampeie din calatoria mea. Despre noaptea petrecuta la Cerbu, despre bombardamentul de la Craiova, despre Biru si despre ceea ce am gasit la conac.
- Ii cunosc, sopti Eliza.
Parca ar fi spus “ ii urasc “.
- Rain pare un om de treaba totusi ...
Eliza vorbea grabit, de parca cineva voia s-o ajunga din urma.
- In ‘ 39 detinea trustul postavurilor din Moldova. Dar, cand s-au rechizitionat fabricile pentru nevoile armatei, actiunile lui au scazut. A incercat diferite lovituri ; unele au reusit, altele nu. Ar fi vrut sa vanda armatei fabrica de postav de la Sãuceni, unde era interesat si Palatul, care detinea majoritatea actiunilor. Vanzarea catre Ministerul de Razboi ar fi adus actionarilor nu numai acoperirea, ci si un capital lichid, care ar fi intrecut cu saizeci la suta asteptarile. Oferta era pentru noua sute de milioane. S-au oferit treizeci de milioane comision sambelanului care trebuia sa faca presiunile necesare pe langa ministru. Dar regele a sters-o, si totul a cazut balta.
- Si persecutiile rasiale nu l-au atins pe Rain ?
- Jungla marii finante are legile ei : legile junglei ...
- Acum am inteles de ce Vasile m-a cercetat atent si parca se intreba : « Asta ce hram poarta ? ... « E banuit ca fura bauturi si le vinde in sat, refugiatilor cheflii.
- Fura mama-soacra si vinde cumnatul, spuse Eliza.
- Stefan stie ?
- Ca sa fii fericit trebuie sa inchizi un ochi.
Stefan ii inchide pe amandoi.
Am cautat sa-l apar, sa-mi apar dragostea.
- E bun, generos ...
- Da ... E bun .... Face filantropie cu banii lui Rain. Are bucati de zahar in buzunar si aspirine. Dar taranii stiu ce-nseamna mila boierului : cu o mana da, cu zece ia.
- In sat s-au gasit manifeste ... Oricine poate sa fie banuit .. . si Vasile ... Poate ca ar trebui sa fie prevenit. Si el, si altii ... am spus in soapta.
Dar Eliza, ca si cand n-ar fi auzit :
- Pic de somn ...
Ma cazneam sa deslusesc in lumina stelelor chipul ei palid, ingust, fara sa banui ca n-am s-o mai vad.
- Spune, Eliza, de unde esti ?
- M-am nascut in Ardeal, intr-un sat : Bogata. Un sat foarte sarac. Pe urma, am plecat la Oradea. Parintii mei lucrau intr-o fabrica de incaltaminte. Cand au fost concediati, am cautat de lucru si gasit, la aceeasi fabrica ... Patronii angajau copii, fiindca ii plateau mai putin. Imi aduc aminte ca o data am cerut si noi marirea salariului. Aveam o prietena, Ilus, parca o vad cum batea cu piciorul : “ Azi, cand trebuie sa mancam mai mult ca sa crestem ... “ Incepea fiecare fraza cu “ azi “. Cand aflam ca e vreo nunta pe undeva ne duceam sa spalam vasele. Eram vesela si mi se spunea “ Hartie de muste “, fiindca se lipeau toti de mine.
As fi vrut sa-i spun : “ Si eu m-am lipit de tine, Eliza, si mie imi esti draga. Nu stiu bine cum arati la fata, dar pe umarul tau am plans cum n-am mai plans niciodata ... “
La radio se transmiteau mesaje cifrate : Couchez dans le foin, avec la soleil comme témoin ...
- Celebrul trio Odette, Pils si Tabet canta sansoneta asta la Nisa, in timp ce in Spania brigazile internationale incercau sa opreasca fascismul, sa evite un al doilea razboi ... Pe atunci nu intelegeam ...
- Si acum, cand intelegi ? ma intrerupse Eliza.
- Spune, ce-as putea sa fac ?
- Sa dormi bine, sa te odihnesti. Mai stam de vorba maine. «
( - extras din « Cartea Mironei ‘ de Cella Serghi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu