“ Nici o clipa nu m-am gandit la Stefan, ci numai la manuscrisele mele. Cu mainile intinse, ca orbii, imi faceam loc prin multime si-i cautam pe cei doi baieti cu bagajele mele, fara sa-mi pot aminti chipul lor. [ ... ]
Cand deodata, in fata mea, baietii cu valizele mele !
- Unde ati fost ? se rastea la mine cel mare.
- V-am cautat ! striga cel mic, incruntat.
Bietii copii ! Acum imi era mila de ei. Lacrimile imi impaienjeneau ochii. Nu mai auzeam ce-mi spuneau, dar ma simteam fericita intre ei. Ma vor duce acasa, si batrana Metzel ne va da cate-un ceai fierbinte. Nu-mi doream nimic altceva.
- Acum, noi ne ducem, bombaneau pe rand.
- Bine, lasati geamantanele aici. Stati sa va dau niste bani. Poate va ia vreo masina in drum, vreun camion ... Ma intorc si eu acasa. Poate gasesc pe cineva sa ma ajute.
- Nu mai plecati ?
- Ce v-am mai cautat ! Am gasit un ceferist, prieten cu tata. V-ar fi ajutat sa intrati pe fereastra.
Tot mergand, am nimerit in dreptul unui vagon care parea gol. Trenul se pregatea sa porneasca. In fata scarii se certau un barbat civil si un ofiter de jandarmi.
- Nu se poate ! se rastea ofiterul. De cate ori sa repet ca e vagon ministerial ? Numai pentru Corpul Diplomatic ...
Baietii au lasat valizele jos si ascultau. Eu, langa ei, cu aceeasi nadejde absurda, asteptam. Vagonul era gol. Ce miracol ! Dar era numai pentru Corpul Diplomatic. Ce pacat ...
Deodata, aud :
- Hai, urcati ...
Parca ni se adresa tuturor. Cat ai clipi, omul sari pe scara, si dupa el, baietii cu geamantanele mele. Era, desigur, o neintelegere. Asteptam ca ofiterul sa-i dea jos, dar se rasti la mine :
- Hai, urca !
Baietii au coborat, tacand chitic. Le-am dat tot ce aveam in buzunar si le-am intins lampa.
- Luati-o, v-o dau, luati-o ...
- Repede ! Repede ! porunci jandarmul.
Dar cand altii mai incercara sa urce, ii opri energic.
- Aici nu-i voie. Corpul Diplomatic ... Vagon ministerial. Nu-i voie.
Trenul pornise.
Tanarul in uniforma de jandarm cauta, cu spatele lui larg, sa ma acopere.
- Drum bun ! i-am auzit pe cei doi baieti.
Le straluceau ochii si dintii in intuneric. Singurii mei complici, singurii mei prieteni, ma insoteau cu privirea, tacuti, multumiti ...
Si iata-ma singura intr-un compartiment gol. In intuneric. Celalalt calator disparuse. Nu ma puteam dezmetici, nu puteam intelege cum s-a intamplat minunea. Bagajele erau langa mine. Abia atunci mi-am dat seama ca eram incaltata cu un singur pantof : celalalt ramasese undeva in noroi.
[ ... ]
- Salvatorul dumneavoastra ...
Ofiterul de jandarmi avea o voce cunoscuta.
- Tocmai ma gandeam. Voiam sa va vad, sa va multumesc.
Era atat de aproape, ca, simtindu-i respiratia cu miros de tutun, m-am dat inapoi spre fereastra.
- Nu te-ai intrebat de ce am fost atat de marinimos ?
- Ba da.
- Ti-am vazut ochii. Erau plini de lacrimi. Si nu cereai nimic. Taceai. De ce taceai ? Toata lumea voia ceva, cerea ceva, striga, se ruga, miorlaia, insista ... Dumneata taceai ... Mi-a murit un caine care avea aceeasi privire. Nici el nu cerea nimic. Astepta. Se uita in ochii mei si tacea.
[ ... ]
- Nici eu nu cunosc ofiteri de jandarmi atat de isteti. E drept ca n-am cunoscut alti ofiteri de jandarmi. Spune-mi, de ce ti-ai ales meseria asta ?
- E razboi si sunt mobilizat. Dar sa vorbim despre dumneata. Incotro ai pornit ?
- La Craiova.
- E unul din orasele cele mai bombardate.
- La rude ?
- Nu, la prieteni.
- Pot sa te conduc pana acolo ?
Vorbea in soapta.
- Cu ce scop ?
- Vreau sa-l cunosc pe “ alesul inimii tale ... “ Dar pana atunci ... Stai, nu te baga in geam. Pericoloso sporgesi. Nu vreau sa te sarut. Nu mai vreau. As prefera sa te vad la lumina, in lumina unei explozii ... Si deodata, ingrosandu-si vocea si pe un ton autoritar : Actele dumneavoastra, domnisoara ! Autorizatie de calatorie aveti ? Si dovada ca faceti parte din personalul Ministerului de Externe.
- De ce tocmai al Ministerului de Externe ?
- Fiindca e vagon special, pentru Ministerul de Externe ... Merge spre Herculane. Ce cautati aici ?
- Dar dumneavoastra ?
- Eu fac paza ... descopar clandestinii.
- Dupa ce mai intai ii ajutati sa se urce in vagon ?
- Asa-i. Ma ai in mana ! Sunt complicele dumitale ...
- Iti sunt recunoscatoare, domnule complice.
- Atunci, de ce nu-mi dai mana ? ... Nu ai nevoie de o mana, de caldura cuiva ?
- Ba da. Dar la capatul drumului ma asteapta mana si caldura cuiva.
- Esti sigura ca te asteapta ? ... Si daca nu te asteapta ? Daca in clipa asta tine in brate o femeie ? ... E razboi, fiecare clipa isi are pretul ei. [ ... ] Spune : cum il cheama si unde pleci ?
Unde mai auzisem aceasta voce ? Si de ce repetase : “ Daca ai fi scriitoare “ ?
- As vrea sa inceapa o alarma ca sa te iau in brate. Mi-ar placea sa te vad in lumina unei explozii. Spune, cum esti ?
- Pocita !
- Aprind bricheta, si daca nu-i adevarat, daca nu-i adevarat, domnisoara Mirona ...
- Andrei ?
Vocea mi-era gatuita.
- Pana acum n-ai stiut ? Nu m-ai recunoscut ? Asta inseamna ca m-ai uitat de tot. Eu te-am recunoscut in gara. Altfel, cum crezi ca te-as fi chemat ? Stii ca daca ai fi descoperita aici, fara nici o calitate oficiala, as plati foarte scump ?
Cautam sa-i deslusesc fata in intuneric.
Stii numai sa iubesti. Altfel n-ai calatori in noaptea asta, altfel nu te-as fi vazut in fata vagonului desculta. Ti-ai pierdut un pantof, ca cenusareasa din basm, si asteptai o minune ... Nu-i asa ? Unde pleci, Mirona ? Spre moarte sau spre fericire ? Cine e printul care-ti va aduce pantoful ?
- Ai un debit de reporter sportiv. Mai bine spune cum ai scapat “ atunci “.
- Cand ?
- M-ai si prevenit : O sa iesim cu revolverul in strada !
S-a grabit sa protesteze :
- Nici n-am iesit din casa “ atunci “. O criza de ficat. Intelegi ?
- Inteleg. In timpul rebeliunii au existat si absente “ motivate “.
- Vrei sa spui ca sunt las ?
- Daca inseamna curaj sa impusti doi copii in bratele unui batran rabin, lasitatea e o virtute.
- Inventii ! Exagerari !
Se auzeau motoare de avioane. Trenul se opri brusc. Andrei disparu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu