Inainte de razboi

-         “  Ti-as lua eu portretul lui Lip-Lip daca mi l-ai da in rate.

-         Da-mi ratele si incearca sa-mi plasezi tabloul.

Ardeam de nerabdare sa raman singura cu Marta.

Dar Sonia ii numara bratarile, ii examina tinuta ...

-         Ai cizme noi ?

-         Ca pentru five o ‘ clock !

-         Se zice ca dormi si noaptea cu ele.

-         Gurile rele.

-         Ma intreb cine scorneste toate anecdotele pe socoteala ta.

-         Chiar tu, Sonia.

Mai tarziu, in jurul mesei, in oglinda de arama a samovarului vedeam capete deformate, unele prea lungi, altele prea late. Dinti ca de cal mestecau, ranjeau. Se vorbea de razboi.

-         La granita, zeci de mii de polonezi vor sa treaca, ofta printesa Jeanne.

-         Un batranel, care a venit cu doi saci de aur, manca azi la casa polona, la bucataria comuna, spuse Sonia.

-         Cand nu-i ai e usor sa-i risipesti, facu obeza din capul mesei.

I se spunea Gazela.

-         Paradoxal, zambi Madeleine.

-         Le paradoxe c’est le nom que les imbéciles donnent à la vérité ( Paradox este cuvantul cu care imbecilii numesc adevarul ), imi sopti Marta.

-         Sora mea si-a hranit copilul – un sugaci de doua saptamani – numai cu apa, in tot timpul  drumului. Cand a ajuns aici era un schelet, se planse polonezul.

-         Abia rasufla, il compatimi Gazela ; si facandu-si cruce : slava Domnului, s-a indreptat !

-         Cu putin inainte de invazia nemtilor, incepu printesa Jeanne sorbind din ceasca de ceai, un aviator s-a inapoiat sa-si ia familia. Casa era bombardata, nevasta ucisa, pe copii i-a gasit teferi printre ruine. I-a luat in avionul pe care-l pilota un coleg. Un avion de doua locuri, deschis. Isi tinea copiii in brate. N-avea cum sa-i lege. Si nu se stie cum si de ce – poate pentru a evita o ciocnire cu un alt avion – pilotul a facut un picaj brusc, tatal a strans probabil mai bine pe unul din copii, pe cel mic ; celalalt a caut din avion sub ochii lui.

-         Quelle horreur ! suspina Madeleine.

-         Sa mai schimbam subiectul ! plescai Gazela. Ati vazut ce e in fata Bancii Nationale ? Vin oameni cu valize de zloti si-i dau pe nimic. Si mestecand intr-una : Sunt niste ocazii acum ... Niste bijuterii ... Superbe !

In luciul samovarului si in paharele bombate de cristal, fiecare zambet devenea un ranjet. Din acest haos de farame de fraze, de priviri si surasuri amestecate, pentru mine capatau relief numai cateva personaje si un singur subiect de discutie : razboiul.

-         Peretii astia, suspina printesa, eu consider ca nu mai exista.

-         Am stiut ca daca o singura piatra se misca la hotarul Cehoslovaciei ... incepu Stefan.

-         Cand ti-am spus ca asa-zisele democratii prin neinterventia lor in Spania ajuta fascismul ... il intrerupse maiorul.

Ma gandeam la Jacquot, la Lisandra, la Octav, la Giulia. Unde era Gian ?

-         In septembrie ‘ 38, hotararea Ligii Natiunilor de a retrage brigazile internationale era elocventa. Urmeaza perfida tranzactie de la München. Aceleasi “ democratii “ dau ultima copita poporului spaniol ...

-         Adevarul e ca situatia Spaniei s-a agravat dupa München. Si regimul fascist se instaureaza treptat. Obraznicia Führer-ului nu are limite, facu Stefan.

-         Obraznicie ? Cuvantul nu-i potrivit, spuse Madeleine.

In ochelarii bancherului, becurile se multiplicau la infinit.

-         Am sa-ti obtin comanda, ii sufla Sonia Martei.

Daca-i pictezi impreuna ...

-         Buna idee : Logodnicii.

Sonia radea pe infundate, vorbea in soapta, voia sa ma amuz si eu.

-         “ Logodnica “ a vrut sa se interneze la Sibiu intr-un sanatoriu, pentru cura de slabire, dar din greseala a nimerit alaturi, intr-un ospiciu, si inchipuiti-va ca doctorii nu si-au dat seama ca nu e nebuna. “ Logodnicul “ a dat fuga s-o scoata. Imaginati-va scena : “ Obi – Obeliscul avaritiei prescurtat Obi – explicand ca “ logodnica “ nu e nebuna, ci numai grasa. Urmareste-i ...

-         Putina lamaie ? il intreba Gazela, iar el potrivindu-si ochelarii, in panica :

-         Nu, nu, Doamne fereste ! Apoi, scotandu-si ochelarii : o picatura, numai una, te rog !

Isi tinea ochelarii cu doua degete, usor, ca si cand s-ar fi temut sa nu-i uzeze, celelalte degete ramanand “ cu distinctie “ in aer.

Madeleine povestea :

-         Imi amintesc, intr-o seara, soarele apunea linistit peste Mediterana. Chiparosii se profilau pe fondul albastru ca in stampele japoneze. Era o desavarsita armonie, o pace perfecta. Et dire qu’on doit mourir ... ( Si cand te gandesti ca trebuie sa mori ) mi-a spus Stefan.

-         Marturisesc ca umbra mortii imi tulbura cele mai frumoase clipe ale vietii.

In fereastra, seara devenise un dreptunghi negru, opac. Totul parea inecat in imensitatea unei mari sumbre. Dormeau milioane de copii pe lume, si de fiecare capatai moartea se apropia. Umarul Madeleine se lipi de Stefan. Parca voia sa-l apere. Profilurile lor semanau ; erau potrivite ca pentru o efigie. Si, la fel ca la Venetia, in seara cand Stefan imi povestea cum isi mobilau casa cu decoruri de teatru inchiriate, ma intrebam ce caut intre ei. Abia asteptam sa ne ridicam de la masa, sa gasesc un mijloc sa plec. Privirea imi trecu peste chipurile fara relief din jurul mesei si se opri iar asupra aceleiasi medalii : Madeleine si Stefan.

-         Anul trecut declara solemn ca Sudetii sunt ultima revendicare in Europa, spunea maiorul.

-         Cehoslovacia a constituit o piesa pe esicherul strategic, interveni Stefan. Tara asta cu fortificatiile ei formidabile spre granita germana, ar fi fost o platforma perfecta pentru bazele aeriene inaintate ale frontului de Est, baze aeriene care ar fi amenintat intreg spatiul Reich-ului. Nu mai vorbim de potentialul ei industrial. Ganditi-va la Škoda si la fabricile de avioane.

Si, uitandu-se la mine, facu un gest ca si cum ar fi dat un bobarnac unei piese pe o tabla de sah.

-         Crezi ca-i o simpla ambitie ? Crezi ca o tara poate fi maturata dintr-o simpla ambitie ? Nu ! Aici se bat doua lumi, facu maiorul.

Avea un fel clar si apasat de a vorbi, care mi-l amintea pe Jacquot in discutiile cu Gian.

-         Ca si la jocul de sah, piesa asta ar fi jenat actiunea strategica asupra Poloniei, reveni Stefan.

Bancherul isi scoase ochelarii, ii sterse suparat.

-         Cum adica, Polonia, o piesa de sah ?

-         Una mai importanta, fireste. Pentru actiunea asupra Poloniei a fost nevoie de o baza, care sa permita realizarea dublei invaluiri, un cleste pornit de la Sud, care, cu manevra pornita din Prusia Orientala, sa puna Polonia in imposibilitatea de a se apara cu eficacitate.

-         Si dupa Polonia ? intreba printesa Jeanne, pe care discutia parea s-o pasioneze.

-         Problema e simpla. Ramane acel Drang nach Osten, usor de realizat printr-o manevra centrala de rupere.

Si Stefan se ridica in picioare, ca si cand ar fi fost gata sa conduca manevrele, sau ca un dirijor in fata orchestrei. Purta haine cenusii in nuanta argintie a tamplelor. Cravata albastra se potrivea cu albastrul pal al ochilor. Inalt, cu umeri lati, parea un wiking ratacit pe meleagurile noastre.

-         Iata-ne germanofili, isi strivi maiorul, enervat, tigara in scrumiera. Macar de data asta e clar.

As fi vrut sa-l aud pe Stefan protestand. Asteptam cu emotie ...

-         Germanofil, eu ? Dimpotriva. Ii detest pe nemti. Toata educatia mea, toata cultura mea, toata structura mea intelectuala e franceza. Cand am aflat ca a cazut Parisul, mi-am rpt in doua arcusul viorii, am aruncat vioara ... Sunt un democrat, un om de stanga.

-         Dar nu un comunist, il completa Madeleine. Dumneata ce parere ai ? mi se adresa pe neasteptat, si privirea i se infipse in ochii mei ca o sageata.

Fata de masa mi se parea deodata excesiv de alba, merele, nefiresc de rosii, cozonacul, galben si inalt, ca in nu stiu ce carte de povesti cu poze. “ Dumneata ce parere ai ? “ repeta privirea ei, vrand sa-mi stirbeasca prestigiul pe care poate il pastram tacand. Bagase de seama ca Stefan vorbeste mai mult pentru mine ? Nu stiu de ce ma gandeam de-a valma la Hedda Hölden, la Trude, la mica Ines. Prin fumul raspandit deasupra mesei mi se parea ca-l vad pe Jacquot. “ Hai Mirona, curaj ! “

-         Am trecut prin Viena ocupata ; oamenii erau fugariti de oameni, insemnati ca vitele ca sa le recunosti ...

Se uitau cu totii la mine, mirati, curiosi, ca la un mut care ar fi inceput subit sa vorbeasca. Imi auzeam vocea, si usorul ei tremur imi rasuna in urechi groaznic amplificat.

Stefan ma privea cu vadita mandrie. Madeleine, incruntata, ostila.

-         Nu te temi de bolsevici, domnisoara ?

-         De ce ? Fiindca lupta pentru dreptate sociala ...

-         Dreptatea pe care o aduce revolutia, rase sarcastic Madeleine.

-         Primele cuvinte cu care a inceput revolutia au fost «  paine si pace « .

Repetam cele ce auzisem la Maison de Culture la conferinta despre Maiakovski.

Bancherul isi potrivea ochelarii, ca sa ma vada mai bine. Nasul i se incretea, narile i se dilatau, ochii laptosi se strangeau.

-         Am auzit, i se adresa Sonia, ca in Polonia s-a dat foc la doua vagoane de bani.

-         Propaganda ! sari Gazela, de parca ar fi fost acuzata.

-         E si mai greu sa-ti inchipui zvarlindu-se in ocean vagoane de cafea si de grau, si totusi aceste lucruri se intampla, am spus.

Madeleine se pregatea sa-mi raspunda, dar Stefan, temandu-se ca cele doua spade ar putea fi prea ascutite si ca terenul pe care ne aflam e primejdios, schimba firul discutiei.

-         Razboiul va semana perfect cu cel din 1914. Un razboi comandat, mecanic, rece. Din comandamente vor porni ordine personale pe fire nevazute, si masele de oameni vor merge la taiee cu acelasi zambet pe buze, bineinteles fara sa mai creada, ca atunci, in fraze patriotarde, si totusi fara sa-si dea seama ca nu constituie decat o biata carne de tun.

Maiorul era de alta parere :

-         Un razboi vine acum in conditiile a doua lumi cu idealuri diferite, cu teluri diferite. Una vrea sa-si mentina cu orice pret privilegiile, cealalta – sa aiba dreptul la cultura, la demnitate ...

-         Si eu sunt pentru armonie si dreptate sociala, cum spune tanara noastra scriitoate, isi muie glasul Stefan. Am scris articole si reportaje antifasciste inca pe vremea razboiului din Abisinia. Sunt pentru dreptate si progres, stii bine, dar realizate pasnic, printr-o politica de stanga sustinuta in timp.

Maiorul zambea ironic.

-         Esti un burghez de stanga si un socialist de dreapta, Stefan, cum e mai rau.

Stefan parea in fata maiorului la fel de slab in argumente ca Gian in fata lui Jacquot atunci cand se discuta despre razboiul din Spania. As fi vrut sa stiu cine e maiorul, de unde lua vigoarea, curajul, prestigiul care-l umbreau pe Stefan.

-         Nu te vad bine, maiorule ! interveni Madeleine. Si ca buna romanca ...

-         O romanca buna nu se poate simti bine intr-o oranduire in care taranii sunt analfabeti si mor de tuberculoza, sifilis si pelagra, studentii huligani isi bat colegii si sparg geamurile si capetele unor cetateni pasnici, iar tara e tarata intr-un razboi in care n-are ce revendica, nici ce castiga.

-         Tatal ei e pe jumatate grec, si maica-sa un pic turcoaica, incerca s-o apere Gazela.

-         In Spania, am spus, aducand ca exemplu unul din acele admirable cazuri de solidaritate de care imi vorbise Jacquot, intr-un spital pe front, un chirurg francez, ajutat de o infirmiera romanca si un asistent croat, a salvat viata unui italian ciuruit de gloantele fasciste ...

Bancherul, cu ochelarii in mana si bratul suspendat in aer, ma privea cu ochii miopi. Gazela sufla greu, ca o locomotiva. Printesei Jeanne, care purta o bluza alba de dantela, scrobita, si curata un mar, ii cazu cutitasul din mana. Dar fata ei de portelan nu se clinti. Madeleine parea sufocata. Abia acum bagam de seama ca poarta o rochie visinie, de catifea. Poate de aceea obrazul ei parea vested. Marta tinea pe genunchi o hartie si, cu aerul ca se joaca, facea schite.

-         Marta are un tablou : Spaniolii salutand pe luptatorii din brigazile internationale, spuse Sonia.

-         Crezi ca au sa ti-l primeasca la expozitie ? intreba Madeleine.

-         Atata ar mai lipsi ! sufla Gazela, si, plescaind, acra : Cand aud de brigazile alea, vad rosu.

-         Si pretindeti ca nu faceti politica ? zambi maiorul.

-         Sa te numesti Gazela si sa ai de la o suta de kilograme in sus ... imi sufla Sonia in ureche, in timp ce Madeleine ridicandu-se, toti ceilalti o urmara. “

( - extras din romanul “ Cartea Mironei “ de Cella Serghi )