“ Madeleine era dintre acele femei carora li se parea distins sa nu se entuziasmeze de nimic, sa aiba o atitudine cumpatata, usor ironica, negativa. Fara a fi combativa si fara a fi in stare sa aduca argumente, afirmatiile ei aveau totusi o anume forta, facuta din acel dispret, din acea falsa superioritate a paturii care traia in belsug si calatorea. Izbutea sa curme orice discutie printr-o simpla afirmatie, fara alta valoare decat a unei anumite sigurante de sine si uneori cu suficienta judecatorului care incheie orice controversa cu formula “ Tribunalul e lamurit “. Aducea cu orice prilej in discutie sprijinul unei autoritati din trecut, negand orice valoare prezentului si dispretuind perspectivele viitorului, care i se pareau incerte si sumbre.
- Traim, incontestabil, vremuri in care Shakespeare nu mai e citit, afirma bunaoara. Sau : Goethe a spus tot. Pe langa “ Faust “, nimic nu e mare. Ce inseamna in muzica Prokofiev, cand nu ajunge o viata de om ca sa asculti Beethoven ?
Stefan, desi prin felul in care o contrazicea parea sa aiba o minte deschisa, lucida, permeabila, nu-si dadea seama de platitudinile pe care le afirma sotia lui. Dimpotriva, o urmarea cu un fel de mandrie.
- Nu pot sa sufar politica in pictura, literatura, muzica. Arta trebuie sa fie arta, sustinea Madeleine. Arta e sfanta ...
- Totusi, trei sute de avioane hitleriste au bombardat Polonia, ii replica maiorul.
- Da, da, il aproba bancherul. Ce oroare !
Era atat de congestionat, incat Gazela ceru un pahar cu apa.
- Si credeti ca literatura, muzica, pictura pot sa-si pastreze “ sfintenia “, adica nepasarea fata de aceasta oroare ? intreba maiorul.
Printesa Jeanne, intrand imbujorata cu o tava cu savarine, intrerupse discutia.
- Nu-mi sta bine ca jupaneasa ? intreba cocheta si sigura de ea.
- E frumoasa printesa Jeanne, nu gasesti ? mi se adresa Madeleine.
- Nu, raspunse Stefan in locul meu, intelegand jocul nevestei lui. E prea concreta, prea carnala.
- Si crezi ca barbatii au nevoie de transcendenta ?
- Asta e ca si cand ai intreba daca au nevoie sa iubeasca sufleteste pe femeia pe care ar putea s-o aiba trupeste.
- Si daca ar trebui sa alegi ?
- Eu ? Eu am nevoie sa-mi indestulez sufletul, fantezia.
- Sotul meu e sentimental asta-seara, zambi acru Madeleine.
- As alege visul, poezia, continua Stefan, fara a ma slabi din ochi.
Ii ocoleam privirea pe cat puteam. Madeleine se zbatea sa gaseasca o iesire. Nu mai avea forta sa-si pastreze surasul. Pe cand Stefan ma privea mereu mai cald, mai lipsit de sfiala. As fi vrut s-o ajut pe sotia lui, dar nu gaseam un cuvant potrivit. Tacerea se prelungea suparatoare. Sonia intra aducand o tava cu pahare si o carafa cu apa. Avea urme de frisca pe buze.
- Bravo, Madeleine, savarina e grozava.
- A facut-o bucatareasa, n-am nici un merit, riposta Madeleine exasperata.
- Reteta e a ta, tu ai supravegheat-o, surase Stefan, incercand s-o imbuneze. Sunt foarte aratoase, si frisca e slabiciunea mea.
Printesa Jeanne se opri cu tava in fata mea. Stefan ma imbia sa iau.
Am refuzat. Mi-ar fi fost cu neputinta sa ma ating de ceva. Ceilalti luara grabiti. Madeleine, cu gestul firesc al cuiva care face obisnuit acelasi lucru, incepu sa guste din farfuria lui Stefan. Dar cand sa ia si el o lingurita, se impotrivi :
- Frisca e acra ...
- E excelenta, facu Sonia, care se apropiase. Eu vreau inca o portie.
Stefan nu stia ce sa creada. Se uita la Madeleine, la Sonia, la mine, incercand totusi sa infiga lingurita in prajitura cu frisca. Dar Madeleine ii dadu usor peste mana.
- Nu-i pentru tine ...
- Crezi ? intreba Stefan dezamagit ca un copil, si, urmarind in farfuriile celorlalti savarinele aratoase, privirea i se intoarse incruntata asupra nevestei lui.
- N-ai incredere in mine ? il intreba Madeleine cu accent de mustrare.
Avand aerul ca ma intereseaza cele ce spunea maiorul, m-am departat de ei.
- Increderea ofiterilor in politica demagogica a guvernantilor era asa de mare, ca loveau cu pumnii in tancuri, convinsi ca tancurile nemtilor sunt de carton.
- Si celebra cavalerie ? intreba printesa Jeanne.
N-am auzit raspunsul, fiindca Stefan era iar langa mine. Vorbea pentru mine.
- Germania are un imens avans asupra Europei. E formidabil inarmata. Avioanele si tancurile motorizate nu stiu unde si daca se vor opri.
- Napoleon ar putea sa-ti raspunda din experienta, zambi maiorul.
Atitudinea lui Stefan era confuza. Sau poate nu eram eu in stare sa-l inteleg. Dar eram totusi dezamagita de saracia argumentelor lui, de lipsa lor de adancime si mai ales eram stanjenita de staruinta cu care, de cate ori se credea neobservat, imi soptea ca vrea sa ma vada.
Pe strada, intre printesa Jeanne si Sonia, ascultam comentandu-se intamplarea cu savarina.
- Ai vazut-o ? Nu l-a lasat sa guste ... Poti sa-ti inchipui ... O femeie frumoasa n-are niciodata atatea mijloace, atata dibacie, atata inventivitate ca sa-si tie barbatul.
- Madeleine isi pazeste fericirea, ce vrei ? ... spunea printesa. Nimic nu-i lasat la intamplare. Totul e calculat cu migala, studiat.
- A izbutit sa-l faca sa creada ca n-ar putea trai fara ea, ca-i e necesara ca aerul, ca apa, imi explica Sonia.
- Il hraneste numai cu legume fierte si cu supe usoare. I-a bagat in cap ca e bolnav, ca orice mancare il intoxica ...
- L-a dezobisnuit sa manance.
- A facut dintr-un om sanatos un debil, un ipohondru.
- Il tine mult la tara.
- Cand vine pentru cateva zile la Bucuresti, Madeleine ii da pachetele cu oua rascoapte, salam si tot felul de lucruri picante de care l-a dezobisnuit. Nenorocitul se imbolnaveste, intra in panica, o cheama, si ea de-abia asteapta sa vie. L-a facut sa creada ca nu poate trai fara ingrijirile ei si fara bucatareasa pe care o are de douazeci de ani.
- E un ipohondru, un maniac.
- Dar ea, in loc sa-i scoata din cap toate spaimele, toate copilariile, le incurajeaza, ca sa aiba si mai mare nevoie de dansa. Il trezeste din somn ca sa-l intrebe daca nu viseaza urat, daca respira bine.
- Fiecare gest al ei nu are alt scop decat sa-l lege mai bine, sa-l faca recunoscator si indatorat pe viata.
Nu mai urmaream cand vorbeste mama, cand vorbeste fiica. Aveau acelasi timbru de voce, aceeasi ciuda pe Madeleine. Iar eu ma straduiam sa pastrez o tinuta, sa par obiectiva. De altminteri, erau prea stridente si mama, si fiica, iar Madeleine prea lipsita de aparare. Stefan, prea ridicol, in tot ce spuneau.
- E adevarat ca v-ati cunoscut in tren ? ma intreba Sonia.
Am tresarit.
- Ne-am cunoscut la un cenaclu literar. Ba nu, la o conferinta ... nu-mi amintesc exact.
- Madeleine pretinde ca in tren.
- Da, ne-am intalnit ...
- Calatorea singur ?
- Da ... singur.
- Madeleine pleaca totdeauna inainte, sau il urmeaza dupa cateva zile. Are grija sa-i faca bagajul asa ca sa-i lipseasca ceva ... un permis, un articol sau cine stie ce altceva.
- Stie sa-l flateze. Stefan s-a invatat sa fie flatat, dorlotat. Prezenta oamenilor care nu-l admira, nu aproba tot ce face si ce zice il enerveaza, il oboseste. Nu suporta sa-i spui adevarul, sa nu-l consideri un zeu.
- E convins ca e liber, fiindca pleaca de acasa cand ii casuna si se intoarce cand vrea. La spectacole, la receptii se duce singur, intr-adevar. I se intampla chiar sa lipseasca toata noaptea de acasa. Madeleine ii trece cu vederea micile aventuri, ba chiar i le incurajeaza. Dar cand simte ca se ingroasa gluma, ca se leaga sufleteste...
- Are el grija sa nu se lege, sa se degajeze.
- E convins ca Madeleine s-ar prapadi fara el ...
- Poate ca s-ar prapadi, incercam sa glumesc cu inima stransa.
- O, nu poti sa-ti inchipui cat de bine este inarmata, facut Sonia. Cat e de tare aceasta femeie, cat de dibace ... Sa nu crezi ca barfim. Dar esti scriitoare, si Madeleine e un tip de roman. Ai bagat de seama cu cata religiozitate pronunta Stefan numele ei ? Cum da ochii peste cap cand spune “ Madeleine “ ? Ei bine, incearca sa-l intrebi de ce a luat-o, de ce o pastreaza de-a lungul anilor, de ce ii sacrifica orice alt sentiment ...
- Ultima sacrificata a fost pictorita, sopti printesa Jeanne.
- Marta ? Am intrebat atat de incet, incat cred ca nu s-a auzit.
- O ! Daca l-ai intreba, ti-ar raspunde : “ Am incredere in Madeleine. Madeleine e copilul meu. E atat de modesta, se multumeste sa ocupe atat de putin loc in viata mea ! In casa nici nu o simt. Nu mai stie in ce ungher sa stea ca sa nu ma stanjeneasca ... “ In realitate, Madeleine e mama, nu copilul.
- E confidenta lui. Ii povesteste lucrurile cele mai intime.
Nu puteam sa cred, nu voiam.
- E ceva foarte tulbure, foarte echivoc in menajul asta, incheie Sonia.
- Nu numai in menajul asta ... am spus, gandindu-ma la familia mea, la destainuirile Giuliei, la scrisoarea in care Gian imi descrie ultima scena dintre Fany si sotul ei, scena fatala.
- Ea ii incurajeaza complicatiile si tot ea ii descurca dramele, continua Sonia, ca si cand nu m-ar fi auzit.
- Stefan pretinde ca nu poate s-o lase fiindca nu i-a facut un copil, spuse printesa Jeanne. Si, vazand ca nu inteleg : Da, da, inchipuiti-va ca a gasit acest argument original. Femeile nu admit sa fie parasite cand au un copil. Madeleine nu suporta sa fie parasita tocmai fiindca nu are un copil. Si imitand-o, cu tremolo in glas : “ Cum sa ma lase cu mainile goale ? Daca as avea un copil – copilul lui – ar fi suportabil. Dar sa ma lase cu mainile goale ... “
Sonia izbucni in ras. Un ras zgomotos, nefiresc. Eu ma intrebam daca voi ajunge vreodata sa dibui tot ce ascundea acel luciu excesiv, fals, al privirii, zambetul crispat care intregea masca Madeleinei. Dar printesa Jeanne, Sonia ce rol jucau in viata lui Stefan ? Marta, maiorul disparusera in noapte. Polonezul si Gazela erau in urma noastra. Stelele scanteiau pe cer ca diamantele in jurul gatului Madeleinei. Priveam joaca nesfarsitelor focare si cautam sa inteleg ce trebuie sa fac, cum sa fug de Stefan, incotro sa ma indrept. “
( - extras din romanul “ cartea mironei “ de cella serghi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu