Tabloul batranei

Tabloul Catrinei Catian :

“ – Intr-o seara, incepu Marta, niste prieteni cheflii l-au dus pe pictorul Lena la o carciuma cu fripturi renumite, undeva pe langa Obor. Acolo l-a cunoscut pe tata ... Il tii minte pe Drãgan ? Avea un chip de mongol, cu caciula de astrahan trasa pe ochi – ochi mici, vioi, prea mici si prea vioi pentru fata lui mare, patrata, cu barbia puternica ... Cum iti place cafeaua ? Amara ?

-         Nu, dulce.

-   Atunci, pentru mine una amara ... Lena i-a facut portretul. Dragan era in culmea fericirii. Mai ales cand a vazut tabloul la expozitie. Ca sa auda ce zice lumea cand trece prin fata lui, adica prin fata portretului, statea toata ziua acolo. Veneau  grupuri-grupuri prietenii, vecinii. Si, care cum il recunostea, isi facea cruce si spunea : “ Ptiu, batã-te Dumnezeu, Drãgane ! Noi nu te-am crezut. Uite, mânca-l-ar ciorile ! E chiar el, Dragan al nostru ! “ Intr-o zi a venit si mãcelarul. Recunoscandu-l, a facut “ ptiu ! “ si, fara sa vrea, a scuipat portretul. Dragan i-a tras doua palme de-a rasunat sala. Au sarit si ceilalti, s-a incins o bataie. Lucrurile nu s-au potolit decat atunci cand s-a apropiat pictorul. “ O sa-i pui geam, se scuza tata. O sa-i pui geam, sa nu-l mai scuipe nimeni, ca astia nu stie ce-i pictura, e porci ! “

Marta desfacu alta panza.

-         Il tii minte ? Si-a pierdut dintii odata, dupa alegeri, cand adversarii l-au legat de coada unui cal si l-au lasat sa fie târât pe nu stiu ce distanta ...

Eram nerabdatoare sa aflu cum a ajuns la ea portretul batranei Catian.

-         Intr-o zi s-a dus la Lena cu caciula si mai trasa pe ochi. Dar cand l-a vazut, si-a scos-o, respectuos. Lena isi inchipuia ca are nevoie de bani. Dar mardeiasul n-avea niciodata nevoie de bani. In sfarsit, framantandu-si caciula in mana, indrazni sa-i vorbeasca : “ Are si Dragan casa, are si Dragan nevasta, are si Dragan masa ... sa poftiti la masa la Dragan ... “ Ce-ar fi, Mirona, in timpul asta sa-ti fac o schita ? ! Sezi colo ... In ziua intai de Craciun, o trasura cu cai albi s-a dus sa-l aduca pe Lena. Pe capra – Dragan. In fata casei noastre asteptau lautarii. Cand au vazut trasura, au inceput sa cante un mars. In curte la noi, alt taraf de lautari. N-ai fost niciodata la noi ... Uite casa, tabloul de colo.

-         Credeam ca-i o caruta.

-         O caruta ? Nu, o cocioaba, gata sa se darame. Dar inauntru, ce masa ! Uite panza asta, aici ...

Cu toata bunavointa, nu intelegeam nimic.

-         Ce reprezinta ?

-         Masa ... La mijloc, purcelul fript, un purcelus de vreo trei luni cu o portocala in gura, cu crenvursti in urechi. Aici, in cele patru colturi, patru purcei mici de tot, nenumarate toruturi, fiecare cu alta glazura, de alta culoare. Prajituri nenumarate. Astai sunt cozonaci ... Aici, mama ... Statea “ drepti “, cum o invatase Dragan. Nu clipea, nu vorbea. Uite-o ! Bruneta, grasuna, cu floare roz de leandru in par. La gât cu salbã. Sta aici, asa cum i-a poruncit tata. Parca-l aud : “ Tu nu te misti ! “

Niciodata n-as fi deslusit intre petele acelea de culori violente toate cate le insira Marta. Dar imi placea cum povestea :

-         Lena a trimis cu oamenii lui Dragan – ca toata mahalaua ii stia de frica – biletele pe la pictori, pe la actori. Au venit treizeci de oameni. Dragan nu s-a asezat la masa. «  Eu n-am cinstea « , se scuza. Mama a dansat toata noaptea, saraca. Cheful a tinut pana a doua zi. Dragan a spart vreo cincizeci de pahare. Mereu veneau altii si altii, care aflau ca Dragan a facut un chef in cinstea “ lu domnu pictor “.

Marta imi arata un desen in culori, care pretindea ca-l reprezinta pe Dragan spargand pahare. Lip-Lip asculta cu ochi somnorosi. Se uita si ea, ma uitam si eu, fara sa intelegem ca liniile acelea, imaginand tot felul de cuburi, triunghiuri patrate, lame care se intretaier, il aratau pe Dragan spargand pahare. Marta mototoli foaia pe care desenase.

-         Stii ca esti greu de prins ? N-as fi crezut. Cu aerul tau de mâtã blanda, cred ca stii foarte bine ce vrei ... Am sa incerc din profil.

-         Cum a ajuns aici portretul batranei ?

-         Auzise despre bataia din expozitie si despre chef si a vrut sa-l cunoasca pe Lena. Dragan i l-a adus. Cand l-a vazut, batrana l-a masurat din cap pana-n picioare si l-a intrebat : “ Tu esti pictorul ? Stii sa pictezi asa de bine cum scrie la gazetã, sau ti-ai facut singur reclama ? “ Lena se intreba cum ar putea sa fixeze pe panza o astfel de sfârleaza. O clipa nu statea locului. Fara sa mai pui la socoteala cat era de pocita. Nu te superi, Mirona ?

-         Cred ca nu-i seman ...

-         De loc !

-         Si i-a pozat batrana ?

-         I-a dat o fotografie de cand avea douazeci de ani. “ Sa vezi ce frumoasa am fost, i-a spus. Uite, asa sa ma faci. “ Dar cand sa ajunga la pret, a sarit ca arsa. Lena ii ceruse cinci sute de franci.

Cautam sa mi-o imaginez pe Catrina Catian in fata acestei propuneri.

-         “ Stii tu ce-i asta, bre, cinci sute de franci de aur ? ! «  l-a intrebat batrana. «  Stiu cum va fi portretul « , a raspuns Lena, fericit ca batrana nu se invoieste. Dar se insela. “ Hai, du-te si incepe degraba, s-a rastit la el. Ii stiu eu pe artisti. Puturosi ! “ Si cat ai clipi, a disparut si s-a intors. “ Uite doua sute de franci. Sa-i pastrezi. E aur, nu gluma ! sa ai si tu un ban pus deoparte. “ Dragan il astepta afara. Pictorul a iesit cu fotografia in mana, posomorat, plouat. “ Facem, domnu pictor, cum zice baba. Cinci sute de franci e bani ! “ il consola Dragan.

Doua saptamani mai tarziu, Lena s-a dus cu tabloul. Batrana si-a dat seama ca pictorul citise in ea ca intr-o carte. Uratenia ei venea dinauntru. Si fiindca nu stia ce sa spuna, a inceput sa tipe : “ Unde e trandafirul ? Uite, aici in piept am un trandafir. N-ai vazut ? “ Intr-adevar, batrana purta o floare de mãtase botitã, un fel de violet decolorat. “ Vezi, mai schimba, uite, aici la nas si ... la gura. Sa vedem, ai sa te pricepi ? Ai sa stii unde sa-mi pui trandafirul ? “ Lena a vrut sa-i arate pe panza unde-l va pune, dar batrana i-a dat peste mana. “ Mai sus ! Uite aici ! “ A scos un creion chimic, ascuns in par, dupa ureche, si a insemnat locul, pe umar. Pictorul ar fi dat bir cu fugitii, dar se gandea la vorbele lui Dragan : “ Cinci sute de franci de aur e bani, domnu pictor ! Mai rabdati nitel, si luati si restul. “

Marta povestea pe un ton scazut, egal ; parca spunea povesti unui copil, ca distrandu-l sa-l tie pe loc linistit.

-         Peste cateva zile, cand Lena se ducea sa-i duca tabloul, din care nu mai lipsea nici trandafirul, batrana zacea in pat, cu oasel rupte. “ Lasati, ca aranjez eu chestiunea “, l-a linistit Dragan, dar fata ii era posomorata, si caciula – mai infundata pe ochi ca de obicei. In aceeasi zi, Lena s-a pomenit cu Dragan si cu un ceasornicar, omul de incredere al batranei. “ L-am adus – il anuntã Dragan, de parca l-ar fi adus de guler, cu forta. Domnu pictor are de luat trei sute de franci. Eu mi-am pus obrazu, cum ramane cu chestia ? Banii ! Domnu pictor pleaca in strainatate si are nevoie de bani. «  «  Dar ce sunt eu de vina ? «  se vaicarea ceasornicarul. «  Dumneata, de douazeci de ani, traiesti de pe urma babei, il ameninta Dragan. Ai pus bani la chimir ! Si tine la dumneata mai mult decat la nepoate. Dumneata meriti sa ai poza asta. Dai trei sute si ai o amintire. Am auzit ca batrana a cazut dupa scaun si si-a rupt oasele. S-o spanzuri de perete si sa te rogi pentru ea. Te-a facut om ... “

Ceasornicarul casca ochii mari, fiindca u stia daca trebuie sa spanzure tabloul, sau pe batrana Catian. “ Da-i lu domnu pictor trei sute si ia-ti baba ... “ Dragan era multumit de el insusi, impacat, ca Solomon cand impartea dreptatea. Ceasornicarul amutise. Lui Dragan ii mergea faima ca un singur pumn de-al lui ajunge ca sa te trimita pe alta lume. Omul i-a adus trei sute de franci peste un ceas, si si-a luat portretul. “ O sa viu sa vad unde l-ai atarnat ! “ a strigat Dragan dupa el. Lena a vrut sa imparta banii cu Dragan, dar el n-a primit. Era multumit ca a putut, in sfarsit, sa-si arate recunostinta.

Marta se mira grozav ca batrana traieste.

-         Trebuie sa aiba aproape o suta de ani.

Mai tarziu, stinse lumina din mijlocul atelierului ; globul cel mare. Incaperea ramase luminata de o lampa in forma unui cal, cu un calaret, in goana. Era in metal sau in carton vopsit fumuriu, cu marginile rosii, portocalii, cu becul in spate. Lumina cadea pe o panza cat un perete, intinsa pentru un panou. Pe acest fond se profilau umbrele manecilor largi si ale pletelor Martei.

-         Ma duc la bucatarie sa vad ce face Lip-Lip. Ramai sa iei un ceai, Mirona. Astept un gazetar ... A scris reportaje interesante despre razboiul din Abisinia.

Nu indrazneam s-o intreb cand s-a maritat cu Lena si de ce s-au despartit ...

-         Spune, Marta, cum a ajuns aici portretul batranei ?

-         L-am gasit la un anticar, intr-una din pravaliile de pe Sfanta Vineri, intr-un gang, intre gramofoane vechi si discuri sparte. Cautam niste sfesnice si am gasit comoda asta, dulapul asta fara sertare si fara usi, dar care e cam ceea ce-mi trebuie mie. Portretul l-am recunoscut dupa trandafirul lipit pe umar, de care-mi vorbise Lena. Am gasit semnul facut cu creion  chimic de batrana Catian, ca nu cumva Lena sa-i puna trandafirul mai sus sau mai jos. Dar pictorul avea umor : trandafirul a ramas in aer, cu riscul sa-i dea in cap, cu riscul sa nu-i plateasca.

-         Noi avem in hol un portret aproape identic, dar de alte proportii si nesemnat.

-         Da, cand Lena a aflat ca batrana mai traieste, i-a facut portretul, in marime naturala, asa cum a crezut el de cuviinta, si i l-a trimis. Am auzit ca, de furioasa ce era, a batut slugile la rand.

-         E adevarat ! Totusi, a atarnat tabloul in hol. Prea costase mult ; cinci sute de galbeni nu era gluma !

Imi aminteam cu amanunte discutiile care avusesera loc in casa noastra in jurul acestui portret si ce furtuna au starnit cuvintele mele cand, privindu-l, am suspinat  fericita : “ Ce bine imi pare ca seman cu bunica mea Fana ! “ Cati ani au trecut si cate au trebuit sa se intample ca stranepoata batranei Catian sa ia cafeaua cu fata lui Dragan !

Lip-Lip aparu si isi lua cosul cu floricele, gata sa plece.

-         Lasa-le aici, o sfatui Marta. Tot nu le mai vinzi acum, seara. Vino maine dimineata sa-mi poezi. Iti cumpar tot cosul cu floricele. Uite, Mirona, daca vii maine, Lip-Lip o sa-ti ghiceasca in ghioc. Nu vrei sa-ti cunosti viitorul ?

Atunci, am auzit soneria. “

( - extras din romanul “ Cartea Mironei “, de Cella Serghi )