Icosul 6:
Vindecand prin harul lui Dumnezeu boli de nevindecat, desi nu ai invatat de la oameni mestesugul doctoricesc, te-ai aratat mai iscusit decat cei ce si l-au insusit pe acesta prin stiinta lumeasca. Iar cei ce cunosc puterea ajutorului tau iti canta:
Bucura-te, vas de mir neimputinat si de sanatate izvorator;
Bucura-te, venind in sprijinul celor neputinciosi pe care ii bantuiesc deznadejdea;
Bucura-te, cel ce prin suferintele tale ai primit darul de a alina suferintele celor aflati in nevoi;
Bucura-te, ca ai indepartat chiagurile de sange din capul Vasulei; Bucura-te, ca unui copil i-ai tamaduit picioarele paralizate;
Bucura-te, ca mama caruia i-ai vindecat copiii a venit sa iti multumeasca;
Bucura-te, cel ce vindeci copiii incercati de boala;
Bucura-te, ca parintii lor alearga la tine cu nadejde;
Bucura-te, ca unei batrane garbove i-ai indreptat spatele;
Bucura-te, ca in chip de doctor te-ai aratat unui medic necredincios;
Bucura-te, ca vindecandu-se de cancer, aceasta a crezut in Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai izbavit de o veche suferinta pe preotul care slujea in biserica ta;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu