Fitoterapia si aromaterapia Materii prime, forme si produse fitofarmaceutice

Fitoterapia si aromaterapia

Materii prime, forme si produse fitofarmaceutice

Prin termenul de materii prime întelegem diferite pãrti de plantã în stare crudã sau uscatã, care sunt utilizate pentru obtinerea unor forme farmaceutice sau produse fitofarmaceutice, în urma unui proces de prelucrare, mai mult sau mai putin avansat.

Cel mai simplu produs farmaceutic vegetal este sucul celular de plantã proaspãtã obtinut prin presare.

Utilizat în stare proaspãtã, sucul celular contine numeroase substante active naturale, nealterate de agentii fizico-chimici.

Sub aceastã formã se utilizeazã în special fructe si legume, care pe lângã valoarea lor nutritivã, contin substante active în cantitãti mici, dar de mare importantã pentru organismul uman : vitamine, enzime, fitohormoni, microelemente.

Pentru conservarea sucurilor proaspete, metoda cea mai convenabilã este suprasaturarea lor, cu zahãr la o concentratie de minimum 165 g zahãr pentru 100 g suc celular.

Se obtine un medicament lichid, dens – adicã un sirop – cu un continut de 62-65 % zaharozã.

În acet fel, siropurile se pot pãstra timp îndelungat, fãrã adãugare de conservant.

Existã si alte procedee de prepare a siropurilor, descrise in farmacopee.

În cazul plantelor medicinale uscate, forma cea mai simplã de administrare o constituie pulberile, care se obtin prin mãcinarea diferitelor pãrti din plantã si trecerea pulberii printr-o sitã finã.

Desi acest mod de preparare si administrare a plantelor sub formã de pulberi în casete, sau chiar ca atare prezintã unele avantaje, existã totusi pericolul, în cazul în care plantele medicinale nu au fost suficient spãlate înainte de uscare, sau au provenit din zone poluate sau infestate, ca o datã cu ingerarea lor, sã se introducã în organism : bacterii, fungi, ouã de paraziti sau alte substante nocive organismului ( insecticide, substante chimice nocive provenite din mediul industrial, etc. ).

Aceste dezavantaje ale utilizãrii plantelor sub formã de pulberi, au fost înlãturate prin elaborarea unei tehnologii noi originale românesti, de obtinere a comprimatelor din pulberi de plante în combinatie cu uleiuri volatile, microelemente sau substante active pure.

Tot ca forme farmaceutice de preparare si aplicare a plantelor medicinale si aromatice sunt solutiile extractive apoase pentru uzul intern sau extern.

Acestea se pot obtine prin mai multe procedee.

Macerarea la rece, care se aplicã la plantele ce contin substante active, care prin actiunea cãldurii se coaguleazã sau precipitã, sau chiar se altereazã.

Pentru a obtine un macerat apos la rece, plantele se spalã bine în curent de apã, la fel ca fructele sau legumele, apoi se fragmenteazã si se acoperã într-un vas închis cu cantitatea de apã prescrisã.

Se lasã în contact 8-12 ore, la temperatura mediului ambiant, dupã care se filtreazã prin tifon dublu, si se preseazã pentru ca o parte cât mai mare de substante active existente în plante, sã treacã în filtru.

Maceratele obtinute la rece se preparã ori de câte ori este nevoie, deoarece se altereazã usor.

Infuzarea, care în general se aplicã la pãrtile de plantã cu structurã finã ( flori, frunze ), sau la cele care contin, printre alte substante active, si uleiuri volatile.

Infuzia se preparã într-un infuzor sau într-un vas de portelan sau faiantã acoperit.

Dupã ce 1-2 lingurite de plantã mãruntitã se pun în infuzorul încãlzit în prealabil cu apã fierbinte, se toarnã peste plantã apã clocotitã ( circa 200 ml ), se acoperã vasul si se lasã la infuzat aproximativ 15 minute.

Se filtreazã, iar plantele rãmase în tifon sau strecurãtoare se preseazã.

Infuzia se îndulceste sau nu, conform prescriptiei, de la caz la caz.

Nu se pãstreazã mai mult de 24 de ore, la frigider sau la rece.

Decoctia, un procedeu de extractie tot la cald, se foloseste în special pentru pãrtile de plantã ale cãror celule au pereti cu îngrosãri secundare celulozice, prin care difuziunea substantelor active se face mai greu.

Decoctia se aplicã în special rãdãcinilor, scoartelor de rãdãcini sau ramuri, uneori bulbilor sau tuberculilor uscati.

Pentru a se obtine un decoct, pãrtile din plantã fragmentate se pun la fiert în apã rece, iar din momentul începerii fierberii, se tin în clocot la foc domol 20-30 de minute, completând lichidul pierdut prin evaporare.

Se filtreazã fierbinte si se utilizeazã la fel ca si infuzia, în aceeasi zi.

O altã formã de preparare a plantelor medicinale pentru uzul intern, ca si pentru cel extern, este tinctura.

Tincturile sunt solutii extractive hidroalcoolice, obtinute la rece, fie prin macerarea plantelor în alcool diluat timp de cel putin o sãptãmânã, fie prin percolare într-un aparat simplu, numit percolator, când timpul de obtinere este redus considerabil.

Mult mai repede se obtin tincturile prin turboextractie sau vibroextractii, procedee aplicate în industrie, cu consum de energie electricã însã.

Tincturile se preparã de obicei, din plante uscate si fragmentate, dar pot fi preparate si direct din planta proaspãtã, în special cele utilizate în homeopatie.

Cele mai diluate extracte hidroalcoolice sunt vinurile medicinale, o formã farmaceuticã utilizatã în prezent din ce în ce mai putin.

Pentru uzul extern, pe lângã cataplasme sau prisnite aplicate local cu infuzii de plante sau tincturi diluate, se mai utilizeazã bãile cu plante medicinale, inhalatiile, lotiunile sau frictiile, care se preparã de obicei din tincturi în amestecuri cu uleiuri volatile.

Foarte rar se utilizeazã uleiurile medicinale, care au diferite moduri de preparare, la fel ca si unguentele în care se înglobeazã tincturi, extracte din plante sau uleiuri volatile.

În industria de medicamente se obtin prin diferite procedee extracte moi, extracte uscate continând cantitatea totalã de substante active din plante sau selectiv, numai o parte din ele, pânã la substante active pure sau unitare.

Tot industrial, se obtin ceaiuri medicinale tip “instant”, sau pulberi liofilizate, toate însã cu consum ridicat de energie.

Plantele medicinale, extractele obtinute din ele, substantele active pure ca atare, sau modificate prin semisintezã intrã în prezent, în proportie de 30-60 %, fie ca atare, fie în diferite formule cu alte substante chimice, în produsele farmaceutice utilizate în practica medicalã.

Plantele medicinale si aromatice, si în special produsele farmaceutice obtinute din ele, de altfel ca toate medicamentele, trebuie folosite în scopuri profilactice sau curative, pe baza prescriptiilor medicului specialist.

Plantele nu sunt remedii universale si nici un ultim refugiu la care se apeleazã adesea, dupã ce toate metodele au fost epuizate.

Ele îsi au locul bine stabilit de specialisti în arsenalul terapeutic, fie cã este vorba de cele cu actiune majorã sau medie, fie cã este vorba de adjuvante.

Existã numeroase criterii de clasificare a plantelor medicinale si a produselor farmaceutice obtinute din acestea.

Din considerente de ordin practic, în cele ce urmeazã s-a adoptat clasificarea în functie de afectiunile cãrora se adreseazã.

Datoritã compozitiei chimice complexe, a unor plante medicinale aromatice, pe principiul cauzã-efect, numeroase specii se vor întâlni la mai multe afectiuni.

S-a avut în vedere însã si o selectie a lor, tinându-se seama de actiunea lor majorã.

De asemenea, s-a avut în vedere recomandarea speciilor indigene utilizate de mult timp, care nu au efecte nocive sau secundare.

( extras din Medicina pentru Familie sub redactia : Prof. Dr. Marin Voiculescu Membru corespondent al Academiei Române, Editura Medicalã, Bucuresti, 1986 )