Fitoterapia si aromaterapia
Definitie si Obiect :
Dacã în urmã cu douã decenii, notiunea de fitoterapie avea în limba românã dublu sens, adicã terapia cu ajutorul plantelor, si “tratarea plantelor sau a semintelor cu diferite substante chimice pentru combaterea bolilor sau dãunãtorilor”, în prezent, atât în limba noastrã, cât si în celelalte limbi de largã circulatie, prin fitoterapie se întelege din ce în ce mai mult, utilizarea plantelor sau a produselor obtinute din acestea în scop profilactic sau curativ.
În acelasi sens, prin aromaterapie – termen elaborat cu cinci decenii în urmã de Scoala din Lyon în 1926 -, se întelege utilizarea uleiurilor aromatice sau “esentiale” sau “volatile” sau “eterice”, în profilaxia sau tratamentul bolilor infectioase sau de altã naturã.
În ceea ce priveste obiectul fitoterapiei si aromaterapiei, si acesta si-a îmbogãtit continutul în special în ultimele douã, trei decenii.
Dacã între cele douã rãzboaie mondiale si în urmãtorii ani, o datã cu dezvoltarea chimioterapiei pânã la nivelul de “industrie grea, în unele tãri, fitoterapia a înregistrat stagnare sau chiar regres, în prezent si în special în perspectivã, aceastã ramurã a terapiei naturale cunoaste si va cunoaste o pondere, din ce în ce mai mare.
La baza acestei afirmatii stau douã argumente importante, unul de ordin stiintific, iar celãlalt de ordin economic, pe care le vom analiza în subcapitolul urmãtor.
Rolul si locul fitoterapiei si aromaterapiei în terapeutica modernã :
Fitoterapia s-a nãscut o datã cu omul, care prin instinct, prin observatie, prin experientã si inteligentã a învãtat sã-si aleagã din mediul înconjurãtor, pentru hranã si tratament, cele mai utile plante sau produse obtinute din regnul vegetal : ciuperci, alge, licheni si practic, toate pãrtile din plantele superioare.
În conceptia hippocraticã si paracelsianã se considera cã alimentele sunt remediile noastre, iar remediile sunt în primul rând, alimentele.
Desi un timp s-a uitat acest adevãr, în prezent ca adepti ai unei terapii naturale, va trebui sã recunoastem cã în plantele medicinale si aromatice, în legume, fructe, în seminte, - substantele active sau nutritive sunt bine proportionate, si mai ales organismul nostru este mai bine adaptat la acestea în stare cât mai crudã, mai putin prelucratã decât la derivatele ultrapreparate, sau la alimentele sau medicamentele semisintetice, obtinute în laborator.
Pe de altã parte, trebuie înlãturatã si prejudecata cã plantele ar fi lipsite de nocivitate.
Sunt numeroase exemple, în care nu numai cã materiile prime vegetale sau substantele naturale obtinute din ele, sunt lipsite de toxicitate, dar ele contin otrãvuri puternice.
În special alcaloizii si glicozidele intrã în aceastã categorie ( aconitina, stricnina, morfina, atropina, alcaloizii lisergici, strofantozidul, glicozidele digitalice, s.a. ).
O dat cu izolarea morfinei în 1805, s-a crezut cã problema conservabilitãtii si standardizãrii plantelor, sau extractelor din plante, a fost rezolvatã.
S-a considerat cã numai un numãr mic de substante pure din plante sunt active, ceilalti compusi nefiind decât un balast.
S-a neglijat însã un fapt, si anume cã substantele active din plante constituie un complex organizat activ pe baza unor actiuni sinergetice, care prezintã avantaje terapeutice certe fatã de substantele pure, sau chiar fatã de unele asocieri de substante active pure.
Desigur cã nimeni nu contestã în prezent, cã în caz de prim ajutor, de afectiuni acute grave, se apeleazã la substante active pure, indiferent dacã sunt naturale sau obtinute în laborator.
Pentru majoritatea afectiunilor cronice, care necesitã tratamente îndelungate, este recomandabilã utilizarea plantelor ca atare, sau a unor extracte care sã continã cât mai nealterate structurile naturale, sau complexul de substante active existente în specia sau în speciile de plante asociate, cu scopul de a obtine un produs fitoterapeutic.
În acest caz, în care în produsul fitoterapeutic existã 20-30, sau chiar mai multe substante active, unele din ele în cantitãti foarte mici, pozitia este pe linia dintre alopatie si homeopatie.
În ceea ce priveste demonstrarea actiunii farmacodinamice si farmacocinetice, a produselor fitoterapeutice propriu-zise, abia în ultimul deceniu au început sã fie elaborate teste de mare sensibilitate, în special teste biochimice “in vitro”, sau teste biologice speciale, diferite de cele clasice experimentate pe animale de laborator.
Fitoterapia si aromaterapia modernã studiazã efectele plantelor la nivel infracelular, la nivelul tesuturilor si organelor, si în special asupra organismului bolnav.
În acelasi timp, fitoterapia considerã omul în totalitatea sa psihosomaticã, si de multe ori recomandã asocierea terapiei naturale, cu psihoterapia.
Dacã regnul vegetal poate trãi fãrã om, în niciun caz omul nu poate trãi fãrã el.
Nici oamenii si nici celelalte fiinte vii, care populeazã pãmântul, nu pot trãi fãrã plante : de la aliment si pânã la medicament.
S-a arãtat cã toate substantele fabricate în laborator si strãine organismului, trebuie acceptate cu multã prudentã de cãtre medici si bolnavi, si nu trebuie considerate ca inofensive, fãrã cercetãri complexe foarte aprofundate.
Apoi urmeazã un examen foarte important : proba timpului.
În aceastã privintã, fitoterapia are un mare avantaj, ea a trecut aceastã decisivã probã a timpului, în decursul mileniilor de când este aplicatã si practicatã de peste 80 % din populatia globului.
În ceea ce priveste aromaterapia, aceasta va fi aplicatã ca metodã de tratament la bolnavii alergici la antibiotice, si la bolnavii cu afectiuni infectioase provocate de tulpini de bacterii rezistente la antibiotice.
Sub aspect profilactic, numeroase specii de plante aromatice sau legume continând uleiuri volatile, îsi aduc aportul pe toate meridianele lumii, în prevenirea a numeroase afectiuni provocate de microorganisme sau de paraziti.
Preluate si reluate la un nivel superior, fitoterapia si aromaterapia înregistreazã în prezent succese remarcabile în toate pãrtile lumii.
De altfel, si din punct de vedere economic, pentru a satisface cerintele populatiei globului în continuã crestere, fotosinteza si biosinteza “in vitro”, s-au dovedit solutia cea mai convenabilã.
Utilizând energia practic inepuizabilã, energia solarã, iar din celelalte resurse primare ale planetei pe cele reciclabile, regnul vegetal protejat si dirijat potrivit necesitãtilor noastre, va fi si în viitor sursa cea mai convenabilã si mai apropiatã de organismul uman, atât ca aliment, cât si ca medicament.
( extras din Medicina pentru Familie sub redactia : Prof. Dr. Marin Voiculescu Membru corespondent al Academiei Române, Editura Medicalã, Bucuresti, 1986 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu